31 Octombrie, Ziua Reformei

Mulți oameni asociază ziua de 31 octombrie cu Halloween-ul, dar permiteți-mi să vă provoc să o vedeți ca pe ceva mai mult. Haideți să aruncăm o privire în istorie și să vedem cum un celebru teolog german, Martin Luther, a influențat creștinismul într-o zi ca aceasta, cu mulți ani în urmă.

Potrivit Enciclopediei Britannica.com, Martin Luther s-a născut pe 10 noiembrie 1483. Aniversarea nașterii, cât și a morții sale, 18 februarie, erau cândva sărbătorite de creștinii protestanți ca zile de comemorare a lui. Cu toate acestea, majoritatea îl sărbătoresc acum pe Martin Luther pe 31 octombrie.

Această dată a fost aleasă ca o sărbătoare deoarece pe 31 octombrie, anul 1517, se spune că Martin Luther și-a afișat Cele 95 de Teze pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg, Germania. Acesta era un document care îi provoca pe liderii religioși ai bisericii catolice din vremea lui să se pocăiască, să se întoarcă la Dumnezeu și la adevărul Cuvântului Său. În acea perioadă a istoriei, oamenii de rând nu aveau acces la Sfânta Scriptură așa cum avem noi astăzi, iar liderii bisericii învățau lucruri care nu se aliniau cu adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, în special doctrine ca acceptarea de bani de la oameni, celebrele indulgențe, ca o modalitate de a fi absolviți de păcatele lor.

Faptul că unii dintre noi am fost crescuți în biserică, fie ea ortodoxă, catolică sau evanghelică, ne-ar putea ridica o mare curiozitate. Din moment ce Domnul Isus s-a rugat ca noi toți să fim uniți (Ioan 17:21), de ce există atât de multe confesiuni? Nu pretindem că avem răspunsul, dar cercetătorii și istoricii susțin faptul că Martin Luther nu încerca să aducă dezbinare în Biserica Catolică sau să înființeze o nouă religie sau biserică. El căuta cu adevărat să aducă pocăință și întoarcerea la Scriptură în biserica din vremea sa. Fiind un om care cunoștea Biblia, a înțeles că nu putea îndeplini Legea lui Dumnezeu în mod absolut. De asemenea, el a avut o mare revelație a milei și iertării lui Dumnezeu, care poate veni doar prin Domnul Isus. Știa că nu putea câștiga raiul. Nu putea să-și cumpere un loc în cer. În schimb, putea accepta ceea ce Mântuitorul a făcut pentru el și pentru noi toți, trăind o viață perfectă pe pământ și murind pe cruce în locul lui și al nostru. Luther era pasionat ca adevărurile lui Dumnezeu să nu fie denaturate.

Dar noi? Ce putem face noi astăzi? Înțelegem că nu putem intra în cer, ca să fim pentru todeauna cu Dumnezeu, fără iertarea care vine doar prin Domnul Isus? Suntem noi neclintiți în Cuvântul lui Dumnezeu?

Romani 3:23 spune: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”

Pur și simplu, noi nu putem trăi viața fără să păcătuim.

Romani 10:9 spune: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit.”

Așadar, prin credința noastră în jertfa Domnului Isus Hristos pentru păcatele noastre și în victoria Lui de neechivoc asupra morții, putem fi mântuiți. Ce binecuvântare!

Prin urmare, în această Zi a Reformei, haideți să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că ne poate ierta, dacă Îl rugăm. Haideți să ne uităm la viețile noastre și la adevărul Sfintei Biblii a lui Dumnezeu și să-L întrebăm: „Unde am nevoie de o reformă în viața mea? Ce adevăr vrei să-mi arăți astăzi, Doamne?”

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat