Creșteți în har

Autorul articolului publicat de todayintheword.org relatează din experiența personală. „În fiecare semestru, când pregătesc programul de studiu pentru cursurile universitare, includ temele și lecturile obligatorii. În prima zi de curs,  parcurgem programul împreună, pentru a ne asigura că studenții înțeleg ce se așteaptă de la ei. Mai târziu, dacă un student spune: „Nu știam că astăzi era termenul de predare a lucrării!”, îl îndrum către cerințele din programul de studiu. Au fost avertizați de la început de responsabilitățile lor.”

La finalul scrisorii sale (2 Petru 3:17–18), apostolul Petru reamintește bisericii că au fost avertizați cu privire la pericolele reprezentate de învățătorii falși și doctrinele lor (v. 17). Ei trebuie să fie în gardă și vigilenți. Ei sunt responsabili pentru a păstra în inima lor adevărul pe care Dumnezeu li l-a revelat. Noii creștini trebuie să se țină strâns de învățătura apostolilor și să nu se lase „târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi” (v. 17).

Există o anumită rigiditate în credința creștină. Ne ținem strâns, cu o credință de neclintit, de adevărurile privind divinitatea lui Hristos, moartea Sa jertfitoare pentru păcatele noastre, învierea Sa triumfătoare și a doua Sa venire. Niciun profesor sau filozof, oricât de înzestrat ar fi, nu ar trebui să reușească să ne clatine.

Pe de altă parte, creștinii nu stagnează în credința lor. Petru îndeamnă cu insistență biserica prin aceste cuvinte: „Creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (v. 18). De-a lungul vieții noastre, învățăm să trăim adevărul Evangheliei.

În același gând, aceasta este și porunca lui Pavel: Astfel dar, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu.” (Col. 2:6–7)

Ar trebui să putem privi înapoi la viețile noastre și să vedem cum a lucrat Dumnezeu pentru a ne modela și a ne forma după chipul lui Hristos. Speranța supremă a apostolului Petru este ca noi, urmașii lui Hristos, să-L cunoaștem tot mai profund pe Domnul, să rămânem înrădăcinați în credință și să creștem în sfințenie.

Articol publicat de todayintheword.org, tradus și adaptat