2.700 de persoane au participat la botezurile în masă din Bournemouth

Aproximativ 2.700 de persoane s-au adunat pe plaja din Bournemouth, Anglia, pentru a asista la botezurile a peste 130 de persoane, în ultimele două duminici ale lunii iunie. Evenimentele au fost organizate de 14 biserici care fac parte din BCP Church Collective, o alianță a bisericilor locale din sud-vestul Angliei.

Majoritatea celor botezați se pregătiseră pentru ceremonie în cadrul bisericilor lor, dar unii au luat o decizie spontană chiar în ziua respectivă. „Într-o perioadă marcată de atâta incertitudine, cu atâtea vești proaste în jur, botezurile de pe plajă sunt un semn de mare speranță pentru toată lumea. Mulți găsesc o viață nouă prin credința în Domnul Isus”, a subliniat Tim Matthews, lider senior la Lovechurch.

După slujbă, mulți au rămas la un picnic pe plajă. „Este o unitate pe care o găsim adesea la festivalurile creștine, dar poate avea un impact mai mare, pentru că petreci câteva ore alături de oameni din orașul tău care Îl iubesc pe Domnul Isus, dar pe care nu i-ai întâlnit niciodată”, au spus organizatorii.

Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de vara trecută, când cinci biserici au botezat 92 de persoane într-o singură dimineață, în prezența a peste 1.300 de spectatori, iar BBC South a realizat un reportaj de două minute la fața locului.

„Aceste botezuri reprezintă, pentru noi, liderii evanghelici, o călătorie pe care o parcurgem de zece ani”, a subliniat Peter Baker, pastorul bisericii Lansdowne, una dintre bisericile organizatoare.

Totul a început ca o întâlnire lunară a liderilor bisericii, „pentru rugăciune, părtășie, sinceritate și slujire”, iar relațiile au început „să se adâncească pe măsură ce încrederea între ei creștea”. Împreună, au decis „să se concentreze pe a uni bisericile în jurul Evangheliei, în jurul misiunii”, a declarat Baker pentru Alianța Evanghelică din Marea Britanie (EAUK).

Conform unui raport publicat recent de EAUK, majoritatea creștinilor evanghelici din Marea Britanie au încredere să-și împărtășească credința în public cu persoane care se consideră atei, agnostici sau membri ai altor religii, în cadrul familiei sau la locul de muncă.

Cu toate acestea, 40% dintre respondenți au declarat că „în ultimii cinci ani, a devenit ceva mai greu să-ți practici credința în public”.

Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat