Rugăciunea este o armă puternică cu care suntem chemați să luptăm zilnic în războiul spiritual care se dă pentru sufletele oamenilor. Autorul articolului publicat de cbn.com relatează din experiența personală.
„Cu ceva timp în urmă am ieșit în natură și am jucat „Capturează steagul”. Mergeam prin iarba încă umedă, scrutând câmpul lung. Copacii din jur ascundeau mișcările oamenilor, dar nu și vocile lor. Strigăte intermitente și chiar râsete veneau din diverse direcții. Un adăpost mic de la capătul poienei era baza perfectă pentru jocul nostru, dar, fiind cel care păzea steagul, îmi displăceau zidurile lui care îmi blocau vederea asupra copacilor de dincolo.
Deodată am auzit strigăte de cealaltă parte a terenului. Doi coechipieri urmați de un adversar au țâșnit din linia copacilor. Am mijit ochii, privind atent la mâinile prietenilor mei, dar erau goale. Probabil că au fost observați înainte să poată captura steagul celeilalte echipe. Acum, ei înșiși evitau să fie capturați.
Chiar când se apropiau de zona de siguranță, am văzut mișcare în stânga mea. Un adversar se strecura în poiană, urmat de altul. Cei doi coechipieri ai mei, care erau urmăriți, au devenit acum urmăritori. Într-o clipă, noi trei i-am urmărit pe cei doi în timp ce se retrăgeau pe terenul lor. Totuși, câteva secunde mai târziu, mi-am dat seama că eu aveam o treabă de făcut, și anume să păzesc steagul nostru!
A fost o realizare care a venit prea târziu. Când m-am uitat înapoi am văzut un jucător advers care ocolea adăpostul, ne smulgea steagul și alerga spre partea opusă a terenului.
Le-am strigat coechipierilor mei să nu mai urmărească momelile, dar mi-am dat seama că manevra vicleană a echipei adverse se desfășura perfect. Pentru a-l intercepta pe hoț, coechipierii mei ar fi trebuit să intre în teritoriul advers, unde îi aștepta vechiul lor urmăritor. Am alergat după el cât de repede am putut, dar el era tot mai rapid. În mai puțin de două minute, jocul se terminase. Steagul nostru fusese capturat. Totul se rezuma la teritoriu. Parcursesem tot teritoriul nostru, dar îl lăsasem nepăzit doar pentru un moment neașteptat de critic.
O mare parte din Sfânta Scriptură se concentrează pe teritorii. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, acesta a călătorit într-o țară nouă și și-a așezat tabăra în acel nou teritoriu. Totuși, el a făcut mai mult decât să-și întindă un cort:
„De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului.” (Geneza 12:8)
A construi un altar este ca și cum ai planta un steag: este o modalitate prin care cineva revendică un teritoriu fizic și cere ajutor supranatural pentru a-l apăra. Interesant este că Betelul și Ai nu erau departe de orașul care a fost redenumit mai târziu Ierusalim. Evident, Dumnezeu lucra în inima acelui teritoriu.
Milenii mai târziu, un Călător divin a sosit în Israel. La est de altarul ridicat de Avraam, Domnul Isus a fost botezat. După aceasta, „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei 4:1). Învingându-l pe marele adversar, Hristos a continuat lucrarea de cuceri acest teritoriu. Și totuși, acum era mai mult decât inima Israelului; El lucra la o cale prin care să pătrundă în inimile noastre. Noi fuseserăm luați prizonieri, iar acum Salvatorul desăvârșit era aici, eliberându-i pe captivi.
Mântuitorul ne-a eliberat pentru a fi capabili și liberi să ne mutăm și să ocupăm teritoriile în care Dumnezeu ne cheamă să trăim. Liberi de a nu fi păcăliți de manevrele lui Satan, când încercăm să recucerim terenul pierdut. Liberi să ne încurajăm și să ne echipăm colegii creștini, în timp ce aceștia se îndreaptă spre noi teritorii.
Iată în final, câteva întrebări la care am putea să mai reflectăm: Unde vă cheamă Dumnezeu să stați de gardă în prezent? Unde v-ar putea îndemna Domnul să avansați pentru Împărăția Lui?
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat