Există momente în viață când și cei mai puternici oameni se simt copleșiți. Așa îl găsim pe împăratul David la începutul Psalmului 55. Războinicul curajos este ascuns, iar în locul unei săbii ridică o rugăciune. El strigă către Dumnezeu după ajutor și își recunoaște slăbiciunea. Este tulburat, apăsat și cuprins de teamă.
David spune că trăiește în groază și neliniște. Violența din jur, trădarea celor apropiați și destrămarea propriei familii l-au zdrobit sufletește. Durerea este atât de mare, încât ajunge să spună că și-ar dori să aibă aripi ca porumbelul, ca să poată zbura departe, într-un loc liniștit, unde să găsească adăpost.
Dar chiar în mijlocul acestui întuneric, David își vorbește sieși despre credincioșia lui Dumnezeu. El își amintește că dimineața, la prânz și seara strigă către Domnul, iar Dumnezeu îi ascultă rugăciunea. Știe că Domnul îi vede suferința, îl păzește și îl sprijină.
De aceea, spre finalul psalmului, David ne lasă una dintre cele mai frumoase promisiuni din Scriptură:
„Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, și El te va sprijini.” (Psalmul 55:22)
Iar ultimul verset este o declarație de credință care răsună peste veacuri:
„Cât despre mine, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 55:23)
Există o putere extraordinară atunci când ne deschidem inima înaintea lui Dumnezeu și Îi spunem exact ceea ce simțim. El nu Se teme de lacrimile noastre, de întrebările noastre sau de momentele în care suntem copleșiți.
Autorul acestei meditații povestește că a trăit personal un astfel de moment în urmă cu câțiva ani, când unul dintre copiii săi a fost implicat într-un accident grav. Veștile primite de la medici erau îngrijorătoare. Era cuprins de teamă, de durere și de neputință.
Atunci și-a amintit de exemplul lui David. A înțeles că are acces direct înaintea lui Dumnezeu, un Tată care îl iubește pe el și familia lui. A strigat către Domnul cu toată inima, și-a vărsat înaintea Lui frica și durerea, iar pacea lui Dumnezeu a început să-i liniștească sufletul. În locul disperării a venit speranța, iar în locul fricii, credința.
Cu recunoștință, el mărturisește că fiul său s-a recuperat complet, datorită îngrijirii medicilor, sprijinului familiei și, mai presus de toate, puterii rugăciunii.
David a fost un om curajos, un războinic neînfricat. Totuși, paginile Psalmilor ne arată și vulnerabilitatea lui. Nu și-a ascuns frica înaintea lui Dumnezeu. Tocmai această sinceritate l-a făcut să experimenteze mângâierea și puterea Domnului.
Și noi vom avea momente în care sufletul va fi apăsat. În acele clipe, să nu fugim de Dumnezeu, ci să alergăm spre El. Să-I spunem tot ce este în inima noastră, având încrederea că El ascultă, Se îngrijește de noi și ne va susține.
Poate că, asemenea lui David, uneori vom dori să fugim de toate. Dar dacă vom îngenunchea înaintea Domnului, ne vom ridica cu o nouă putere și vom putea spune și noi:
„Cât despre mine, eu mă încred în Tine.”
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat