Rămâneți pregătiți (2 Timotei 3:14-17)

Sfârșitul oricărei călătorii, fie ea fizică sau imaginară, ne oferă un moment de reflecție. De exemplu, când ați ajuns la finalul lecturării Sfintei Scripturi, vă încurajez să vă opriți un moment și să reflectați la ceea ce ați învățat.

Am văzut cum Dumnezeu a creat lumea și a lucrat pentru a o răscumpăra. L-am văzut făcând promisiuni și împlinindu-le. Am văzut tragedia păcatului în viețile oamenilor, dar am văzut și puterea Evangheliei de a transforma acele vieți. Am văzut cum cei necredincioși au primit judecata, iar cei credincioși răsplata. În cele din urmă, am văzut speranța răscumpărării: Domnul Isus Hristos se va întoarce!

În prima sa scrisoare către Timotei, Pavel îi amintește fiului său spiritual să rămână credincios, să nu părăsească lucrurile pe care le-a învățat și cărora s-a dedicat (v. 14). El avea încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, iar Pavel vrea ca el să continue să facă acest lucru. Pavel îi amintește că Scripturile sunt „insuflate de Dumnezeu” (v. 16), ceea ce înseamnă că Dumnezeu este sursa lor. Da, El a folosit oameni pentru a scrie cuvintele pe un pergament, dar S-a asigurat că aceștia au scris ceea ce El a dorit să scrie.

Ca rezultat, Sfânta Scriptură este de o utilitate supremă. Orice timp investit în studierea Cuvântului lui Dumnezeu va echipa credinciosul să învețe ceea ce spune acesta.

Cunoașterea Bibliei ne dă încredere să spunem adevărul, să provocăm și să corectăm. Ne învață cum să trăim în neprihănire. Creștinii trebuie să fie capabili să facă aceste lucruri pentru alții și pentru ei înșiși. Atenția acordată Scripturilor ne echipează. Așadar, nu vă opriți acum. Aplecați-vă asupra studiului Cuvântului lui Dumnezeu și continuați să vă echipați pentru orice lucrare bună!

Cum veți continua în lecturarea Cuvântului lui Dumnezeu în acest an? Aveți un plan?

Articol publicat de todayintheword.org, tradus și adaptat