Mii de oameni cad pradă unui videoclip cu o predică compusă de inteligența artificială

Un videoclip cu un predicator liberal care îi avertizează pe creștini să nu aibă încredere în cei bogați s-a dovedit a fi de fapt inteligența artificială.

„Predicatorul” a transmis un mesaj care amintea oarecum de Domnul Isus când a răsturnat mesele schimbătorilor de bani în templu, declarând: „Miliardarii sunt singura minoritate de care ar trebui să ne temem, pentru că au puterea să distrugă această țară! Ei nu au nevoie de protecția voastră, ci de a-i trage la răspundere!”

Falsul predicator cu IA a acumulat peste un milion de vizualizări și mii de aprecieri, de la oameni care au crezut că este o predică autentică.

„Acesta a fost primul videoclip pe care l-am apreciat și l-am vizionat și nu am observat că este fals”, a comentat un utilizator TikTok.

„Devine înfricoșător”, a răspuns altul, „cum putem ști ce este real?”

Videoclipul este un exemplu dintr-un val de conținut cu inteligență artificială inspirat din Biblie, cum este și chatbot-ul Text with Jesus și alte videoclipuri de pe rețelele sociale cu „interviuri” cu personaje biblice.

Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat