În unele cazuri, este posibil ca o persoană să scape de un proces fără a-și recunoaște vinovăția. Costul procedurilor legale care decurg din acțiunea judecătorească poate fi substanțial, astfel încât persoana acuzată, dacă are ocazia, poate soluționa cazul plătind o amendă, fără a-și recunoaște însă niciodată vinovăția. Deși sistemul juridic poate permite această concesie, ar fi greu de spus că persoana care a achitat amenda s-a pocăit cu adevărat de fapta sa.
Citind în Sfânta Scriptură, vedem că o analiză a istoriei Israelului ar putea duce la ideea că națiunea plătise așa-zise amenzi, pierduse teritorii și cetăți, dar nu recunoscuse niciodată cu adevărat că făcea ceva greșit. Păreau să comită aceleași păcate din nou și din nou. Idolatria, abuzul asupra săracilor, nedreptățile și asuprirea străinilor apăreau pe lista lor încă din cartea Exodului. Chiar dacă Dumnezeu i-a chemat să se pocăiască de mai multe ori decât putem număra, ei nu au făcut-o din toată inima.
Profetul Ioel descrie cum arată adevărata pocăință. El folosește o imagine care pentru lumea antică exprima în mod vizibil suferința: sfâșierea hainelor și acoperirea capului cu țărână. În general, a sfâșia o haină însemna a o distruge iremediabil, așa că acest gest era rezervat pentru a exprima suferința cea mai profundă. Însă ruperea unei haine putea fi făcută și ca un exemplu pentru public. În pledoaria lui, profetul invită poporul la un nivel mai înalt de angajament și le spune ca ei să-și sfâșie inimile (Ioel 2:12-27, v. 13).
Această expresie semnifică o decizie autentică de a se întoarce de la încălcarea legământului lor cu Dumnezeu. Este un act care, deși nu poate fi văzut la exterior, este transformator spiritual. Ioel își cheamă cititorii la această acțiune, deoarece, spre deosebire de o haină ruptă, o inimă sfâșiată, o inimă smerită, va fi acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Ioel cunoaște caracterul lui Dumnezeu. Încă de la darea Legii la Muntele Sinai, Dumnezeu i-a amintit în mod constant poporului Israel că Iehova nu se asemăna cu niciun zeu pe care îl venerau celelalte popoare. „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie (Exod 34:6). Ioel invocă această declarație de Sine a lui Dumnezeu, folosind-o pentru a-i atrage pe israeliți la pocăință.
Am putea să aprofundăm aceste gânduri, punându-ne următoarele întrebări: Ce ne împiedică să ne pocăim cu adevărat? Sperăm să scăpăm cu o amendă, dar să nu fim nevoiți niciodată să ne recunoaștem vinovăția? Cum ar arăta în zilele noastre „a ne sfâșia inima”?
Articol publicat de todayintheword.org, tradus și adaptat