Asociația Evanghelistică Billy Graham lansează un fond pentru apărarea libertății religioase

Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA) a anunțat crearea Fondului de Apărare Billy Graham pentru a ajuta creștinii din Marea Britanie să își împărtășească credința fără teama de contestații legale sau politice.

Inițiativa vine în urma unei serii de evenimente anulate în 2020, când Franklin Graham urma să predice în opt orașe din Regatul Unit. Șapte locații s-au retras în ciuda contractelor semnate, determinând BGEA să ia măsuri legale. Instanțele au decis ulterior în favoarea organizației, acordându-le despăgubiri de 500.000 de lire sterline.

Întrebat punctual despre cum îi vor sprijini acești bani pe creștinii din Marea Britanie, Justin Arnot, din cadrul asociației, a declarat pentru Premier că discuțiile sunt în curs de desfășurare, dar că vor „acorda granturi organizațiilor care luptă în instanță pentru a-i sprijini pe creștini”.

El a adăugat că se concentrează pe ceea ce pot face „pentru a crește gradul de conștientizare a tensiunilor din spațiul libertății religioase și al libertății de exprimare. Poate că autoritățile fac parte din aceste soluții”.

Fondul va oferi o varietate de resurse pentru sprijin juridic, asigurându-se că oamenii de credință își pot continua viața și își pot împărtăși credința în mod deschis.

Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat