A avea animale de companie și a-i învăța pe copii să aibă grijă de ele poate fi o activitate ce oferă lecții de viață valoroase. Autorul articolului publicat de cbn.com relatează din experiența personală.
„Când eram mic și venea momentul să curăț cușca gerbililor mei, mama îmi amintea mereu că voi învăța o lectie utilă pentru viitorul meu și voi deveni un adult responsabil în viață. De obicei, aveam unul sau doi gerbili pe vremea când eram preadolescent. Era foarte distractiv să-i privesc, pentru că erau foarte activi. Îmi plăcea în special să construiesc mici labirinturi din tuburi prin care ei să alerge. Din fericire, de fiecare dată când curățam cușca și tuburile, puteam construi noi configurații. Din păcate, eu eram cel care se ocupa de curățenie.
Totuși, exista și un aspect plăcut și pozitiv al acestui proces. Ziua de curățenie a cuștii însemna și ziua curselor cu mingi. Deoarece gerbilii trebuiau să fie puși undeva în timp ce căsuța, jucăriile și tunelurile lor erau spălate și uscate, îi puneam în mingi de plastic. Atunci aveau libertatea să se rostogolească prin sufragerie, bucătărie și prin orice altă cameră a cărei ușă uitasem să o închid.
Să privești un gerbil (sau orice alt rozător) alergând pe podea într-o minge transparentă este unul dintre cele mai amuzante lucruri pe care le poți vedea când ești copil. Stăteau pe picioarele din spate, mirosind sau îngrijindu-și blana, și apoi, dintr-o dată, începeau să alerge și mingea pornea la drum. Unul dintre motivele pentru care îmi plăcea să am doi gerbili era să îi văd cum își manifestă personalitățile diferite. Unii gerbili încetineau înainte de a se lovi de ceva, dar alții se izbeau cu viteză maximă de orice obiect pe care-l întâlneau.
Poate că și noi suntem așa uneori. Unii oameni aleargă frenetic spre multiple ținte, iar alții sunt mai calculați, mai precauți și mai orientați către un scop anume. Dar nu se poate spune același lucru despre Domnul Isus în timpul slujirii Sale pământești. El era hotărât și proactiv în ceea ce privește locul unde mergea și ceea ce făcea. În Evanghelia după Luca se găsesc două afirmații foarte clare în ce privește direcția:
Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. (Luca 9:51)
Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim. (Luca 13:22)
Cerul era destinația, dar înainte ca acel punct final să poată fi atins, Mântuitorul avea de urmat un traseu foarte specific. Este remarcabil și inspirator faptul că Domnul Isus i-a slujit pe oameni, modul cum i-a învățat și cum i-a iubit, dar El avea în minte și un „unde”: Ierusalimul. Apoi, dincolo de Ierusalim, urma o răstignire la Golgota, o înviere într-o grădină și, în cele din urmă, o înălțare lângă Betania.
Să aruncăm o privire și în cealaltă carte scrisă de doctorul și ucenicul Luca. Faptele Apostolilor este plină de nume de locuri! În mod clar, era important pentru Luca și, în cele din urmă, pentru Duhul Sfânt care l-a inspirat, să consemneze direcția în care avansa Evanghelia.
Locul în care se rostogolește un gerbil într-o bilă are, pe bună dreptate, un impact foarte mic. Chiar dacă se lovește de ceva, șansele de a avea un impact puternic sunt la fel de mici ca și creatura însăși.
Totuși, ne dorim ca lucrul acesta să nu fie valabil și pentru noi! Fie ca impactul nostru pozitiv să fie simțit de cei din jurul nostru. Oriunde ne-am afla, căutăm modalități prin care să ne conectăm cu oamenii, cum a făcut Pavel în Faptele Apostolilor 17:22-23). Ne rugăm pentru cei din jurul nostru și pentru cei care nu sunt lângă noi și promovăm Evanghelia într-un mod hotărât și proactiv.”
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat