O practică obișnuită în bisericile noastre în dimineața de duminică este aceea de a vă întoarce către persoana de lângă dumneavoastră și de a-i ura „pace”. Uneori, această practică se încadrează în desfășurarea normală a slujbei, când pastorul dedică un moment special pentru ca fiecare să se întoarcă către vecinul său și să-i ureze „pacea Domnului”. Alte biserici transmit același sentiment într-un mod diferit. Chiar și un simplu „ce mai faci” transmite un sentiment de pace, traversând bariera comunicării și întinzând o punte de căldură și acceptare către cei din jurul nostru. Pacea este una dintre principalele virtuți creștine. Ea urmează iubirii și bucuriei creștine în lista roadelor Duhului din Galateni 5:22-23.
Unul dintre cele mai importante exemple biblice de făcători de pace din Vechiul Testament a fost prorocița Debora. În perioada domniei judecătorilor, Debora a avut o influență puternică asupra vieții poporului lui Dumnezeu. În calitate de judecătoare, ea a fost înălțată ca lider național al Israelului. Ea a dat dovadă de inteligență și tărie de caracter, îndrumându-și și încurajându-și poporul împotriva dușmanilor opresivi. De asemenea, era cunoscută pentru abilitatea sa de a aduce reconciliere între triburile disparate ale națiunii. În Cartea Judecătorilor citim cum, din toată țara, „copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi” (Judecători 4:5). Ea a soluționat neînțelegerile considerate prea dificile pentru magistrații locali, iar hotărârile ei în astfel de chestiuni erau drepte și înțelepte. Debora a fost o făcătoare de pace.
Combinația dintre conducerea ei autoritară și abilitatea de a rezolva pașnic disputele era de neegalat printre liderii lui Israel. Liderii inspiraționali merg adesea împotriva curentului. Debora nu se potrivea profilului tipic al unui conducător israelit, nu doar pentru că era femeie, ci și pentru că, prin caracterul ei, ea întruchipa o combinație unică de vitejie în luptă cu abilitatea de a negocia pacea pe frontul intern. La sfârșitul capitolului 5 din Judecători, aflăm că punctul culminant al eforturilor ei a fost pacea: „Ţara a avut odihnă patruzeci de ani.” (Judecători 5:31) Conducerea ei a răsunat în tot Israelul antic și face și astăzi ecou în Împărăția lui Dumnezeu, ca un exemplu de conducere prin construirea de punți de pace.
Domnul Isus însuși a spus:
„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9)
Identitatea noastră ca fii și fiice ale lui Dumnezeu este legată de disponibilitatea inimii noastre de a căuta pacea, ori de câte ori se ivește ocazia.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat