O casă plină de pace și odihnă este refugiul de care fiecare dintre noi avem nevoie, într-o lume plină de agitație. Autoarea articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.
„Când am decis să luăm copii în plasament, casa noastră odinioară liniștită s-a transformat o zonă de război. În fiecare zi, părea că se dă o nouă bătălie pentru lucruri atât de mici și nesemnificative, cum ar fi piesele de lego, mersul pe bicicletă și temele. Nu mai era nevoie să vorbesc despre certurile care aveau loc din cauza mâncării!
În unele zile, îmi venea să ridic mâinile și să strig: „Vă puteți înțelege, vă rog?” Chiar și ani mai târziu, încă simt nevoia să spun același lucru când petrec prea mult timp pe rețelele de socializare sau uitându-mă la știri. Când se întâmplă asta, pacea mea dispare.
Trăim într-o cultură atât de divizată. Rasa, statutul economic și politica ne separă adesea și ajungem în tabere opuse: „noi” și „ei”. Ne conectăm cu cei cu care avem interese sau credințe comune și îi evităm, sau chiar îi respingem pe cei care nu au nimic în comun cu noi. În cele din urmă, suntem departe de a fi uniți, ținând ferm la ideea că opinia individuală este cea corectă.
Unitatea nu este o valoare pe care ne străduim să o obținem într-o cultură care prețuiește individualismul. De atâtea ori, chiar și credincioșii din bisericile noastre sunt la fel de divizați ca ceilalți oameni.
Dar Domnul Isus a vrut ceva mai mult pentru Biserica Sa. El a vrut să fim uniți. Domnul S-a rugat pentru unitatea noastră în Ioan 17:20-21: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una …”. Domnul Isus știa că există putere în unitate.
David ne arată această putere în Psalmul 133:1. El scrie: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” Sună frumos, nu-i așa? Dar David nu s-a oprit aici. El continuă spunând că unitatea este ca un ulei prețios. „Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie.”
În Vechiul Testament, preoții foloseau ulei pentru a-i unge pe cei chemați de Dumnezeu la slujba sacră. Acesta semnifica prezența, binecuvântarea și sfințirea lui Dumnezeu asupra unei persoane. În Noul Testament, uleiul este, de asemenea, un simbol al Duhului Sfânt și al prezenței Lui în viața unui om.
Unitatea deschide ușa pentru ca binecuvântările și ungerea lui Dumnezeu să curgă peste capetele noastre. Aceasta este ceea ce Dumnezeu a intenționat pentru noi, ca Biserică a Sa. Când funcționăm în unitate, Îl reflectăm pe Domnul Isus și, când facem acest lucru, alții sunt atrași de El, iar cei care Îl găsesc descoperă pace, iubire și bucurie desăvârșită.
Am făcut tot posibilul, ca părinți adoptivi, să le arătăm copiilor din casa noastră cum să se înțeleagă bine. În momentele rare și speciale când certurile încetau, alergau pe afară și se jucau împreună, plini de râsete și bucurie! În acele momente, stăteam adesea la fereastră să-i privesc cum aleargă și zâmbeam.”
Putem experimenta aceeași bucurie și pace în fiecare zi atunci când ne străduim să umblăm alături de alți credincioși în unitatea lui Dumnezeu. Cât de bine și cât de plăcut este să locuiască frații împreună în unitate.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat

