Bărbați înarmați au ucis un credincios și au răpit cel puțin alți 20 de oameni dintr-o biserică din statul Kogi, Nigeria. Atacul a avut loc duminică la Biserica First ECWA, unde bărbații înarmați au tras sporadic focuri de armă, pentru a crea panică, potrivit Sahara Reporters.
Relatările din presa locală sugerează că numărul credincioșilor răpiți ar putea fi mai mare decât cel oficial.
Zaccheus Dare Micheal, președintele consiliului local, a criticat biserica pentru organizarea unei slujbe religioase pe fondul tensiunilor, potrivit Vanguard Media.
Acesta este al doilea atac asupra unei biserici din statul Kogi în ultimele săptămâni. Pastorul, soția sa și mai mulți enoriași au fost răpiți din Biserica Heruvimi și Serafimi. Atacul a avut loc în aceeași zi în care teroriștii au răpit o viitoare mireasă și domnișoarele ei de onoare, în timp ce acestea se pregăteau pentru ceremonia de nuntă, în statul Sokoto, precum și alte două femei și un bebeluș.
Creștinii din nordul Nigeriei, în principal, au fost ținta unei serii de atacuri ale jihadiștilor Boko Haram și ale extremiștilor păstori fulani.
Oficialii nigerieni au solicitat Franței un sprijin mai mare pentru combaterea violenței.
Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat

