Sondaj: Tinerii creștini sunt „generoși”

Potrivit unui nou sondaj, creștinii care își practică credința cel puțin săptămânal dăruiesc aproape de cinci ori mai mult decât media lunară în Marea Britanie.

Aproximativ 6000 de creștini au completat sondajul realizat de organizația de caritate Stewardship. Răspunsurile lor au arătat că peste 60 % dintre creștinii dedicați dăruiesc în mod regulat pentru cauzele creștine, iar peste 90 % dintre cei care merg la biserică oferă dărnicie în mod regulat bisericii lor.

Creștinii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani acordă cea mai mare proporție din venitul lor către organizații de caritate decât orice altă grupă de vârstă, oferind aproximativ 11% din venitul lor în fiecare lună. S-a descoperit că 80% din acest grup de vârstă dăruiesc în mod regulat pentru lucrările bisericii.

Daniel Jones, administrator-șef la Stewardship, a spus pentru Premier: „Este într-adevăr încurajator faptul că există această generație generoasă în cadrul bisericii.”

Stewardship spune că descoperirile demonstrează o legătură clară între practica creștină obișnuită și generozitatea crescută. Cei care dau cel mai mult experimentează și cea mai mare bucurie din generozitatea lor.

Dărnicia medie lunară pentru creștinii practicanți este de 124 de lire sterline pe lună, sau 5% din venitul lor, ceea ce este de peste două ori media națională și o creștere de 47 de lire sterline față de anul trecut.

În ciuda constatărilor, Daniel Jones a spus că „rămâne un decalaj în dărnicie. Dacă fiecare creștin din Marea Britanie ar da 10% din venitul lui după impozitare – pe baza principiului zeciuielii descris în Biblie – acea sumă aproape că s-ar dubla la 236 de lire sterline pe lună sau 2.832 de lire sterline pe an.

Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat