SIFRA, o organizație din Spania fondată cu scopul de a sluji atât bisericile evanghelice, cât și societatea în general, neexcluzând pe nimeni din motive religioase, etnice, politice sau economice, și-a sărbătorit pe 25 aprilie cea de a zecea aniversare ca entitate juridică în Madrid (Spania). Mai mulți vorbitori la acest eveniment au explicat obiectivele și realizările organizației în țara în care au fost efectuate 103.000 de avorturi în 2024.
Numele său este inspirat de una dintre primele moașe menționate în istorie, Sifra, care apare în Biblie, în Cartea Exod 1:15-17, și se referă așadar la preocuparea ancestrală de a proteja sarcina și nașterea.
De asemenea, SIFRA este un acrostih pentru domeniile sale de activitate: Slujire (femei aflate în criză de sarcină); Informații (pe web și media despre opțiuni și posibilele consecințe ale fiecărei decizii); Formare (pentru ca membrii asociației să poată oferi suportul solicitat de utilizatori); Restaurare (consiliere pentru femeile cu sindrom post-avort); Sfaturi (pentru femeile aflate în criză de sarcină, asistență și consiliere după naștere).
Mercedes Gasanz, președintele organizației, a spus că „este important ca societatea să ia în considerare că există alternative la avort, pentru că de multe ori acestea sunt neglijate”. În munca pe care o fac, explică ea, „multe femei, după momentele de mare anxietate, decid să facă față sarcinii și să o ducă la termen. În mod curios, dacă le întrebăm după ceva timp, toate sunt de acord că au o mare dragoste pentru copilul lor.” Ea a adăugat, „alte femei, confruntate cu imposibilitatea de a crește un copil, au ales să-l dea spre adopție și au confortul de a ști că copilul lor este în viață împreună cu o familie care îl iubește”.
Pedro Tarquis, medic de profesie și director al Areópago Protestante, a reflectat asupra relației dintre „viață și libertate”, subliniind că viața este un dar de la Dumnezeu și că este indisolubil legată de libertate, în creația și planul lui Dumnezeu, conform Genezei 1:1.
Dar adevărata libertate, a spus el, implică capacitatea de a alege și de a accepta consecințele acelor decizii, fie ele pozitive sau negative. Prin urmare, „libertatea nu este nelimitată și necesită reguli și limite pentru a ne ghida deciziile. Dumnezeu ne oferă un punct de referință etern și neschimbător pentru a face alegerea corectă a libertății și a beneficiilor ei”.
Toate aceste aspecte, a concluzionat Tarquis, se reunesc în embrionul uman, cu viața și libertatea sa intrinsecă. „De aceea avortul este o încălcare totală a principiilor vieții și libertății, care îl afectează atât pe nenăscut, cât și pe părinții lui”.
ONG-ul SIFRA este format din creștini evanghelici care sunt convinși că Biblia ne îndeamnă să apărăm viața, dar și că fiecare om este liber să-și aleagă propriul drum. Prin urmare, convingerea lor este că fiecare femeie care se confruntă cu o criză de sarcină are nevoie de spațiu, timp și informații pentru a lua propria decizie, ceea ce îi va permite să trăiască cu conștiința curată pe baza valorilor fundamentale.
În cazul sarcinilor problematice, SIFRA oferă ajutor, de la consiliere până la furnizarea de informații despre toate opțiunile posibile pentru găsirea soluțiilor și luarea deciziei corecte.
Un alt aspect al muncii organizației este oferirea de îndrumare cu privire la tehnicile de reproducere asistată, punând la dispoziție un spațiu de conversație pentru soluții la dilemele etice și personale. Ei oferă consiliere în engleză, germană și spaniolă.
Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat

