Ce-ar fi dacă am putea trăi o viață fără limite? Nu fără granițe, ci fără LIMITE! Dacă însă ne găsim în situația de a trăi în izolare și limitare, cum s-a întâmplat acest lucru? Au existat obstacole insurmontabile sau poveri prea grele de purtat? L-am înțeles oare greșit pe Dumnezeu? Am restricționat tocmai viața pentru care Domnul Isus a trăit, a murit pe cruce și apoi a înviat?
Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășeșete din experiența personală. „Fiul meu s-a născut cu o malformație de cord deschis și abdomen deschis. La 3 ani, era prea mic ca să înțeleagă de ce avea cicatrici de la gât în jos până la buricul artificial. Cicatricile erau normale pentru el. În ciuda defectelor congenitale și a cicatricilor, alergatul era „distracția lui preferată”. Își cunoștea limitele, adică alerga în curtea noastră, nu pe stradă, dar nu cunoștea limitări, adică alerga cât îi poftea inima. Faptul că avea cicatrici pe piept nu i-a afectat viața.
Toți avem cicatrici. Cicatricile fizice și emoționale fac parte din viață. Nu trebuie să ne lăsăm limitați de cicatricile noastre și nici de frică. Rănile și temerile ne pot opri din alergarea noastră pe calea credinței, dacă le permitem.
Apostolul Pavel mărturisește următoarele despre ceea ce ne afectează: „De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:10)
Într-o după-amiază, conversam cu un ofițer militar în vârstă. Se pensionase cu ani în urmă, dar era limpede la minte și înțelept. Încercam să iau o decizie și îi expuneam părerile mele. Voia Dumnezeu să aleg calea aceasta sau pe cealaltă? Ambele opțiuni păreau bune. După o scurtă pauză, a oftat și a spus: „Poate că Domnul va găsi o cale pentru tine să le faci pe amândouă. Când te-a limitat Dumnezeu vreodată?”
Înarmat cu întrebarea lui, am făcut o introspecție în inima mea și în Cuvântul sfânt. Am descoperit că Dumnezeu stabilește limite pentru siguranța și bunăstarea noastră. El îndepărtează însă limitările, în ciuda cicatricilor și slăbiciunilor noastre. Ne dă capacitatea de a stabili și de a prospera în relații sănătoase. El ne face capabili să învingem frica. Domnul ne îndeamnă să-i încurajăm pe oamenii care suferă. El își dezvăluie înțelepciunea. El ne învață să răspundem la îndemnurile Sale. Ne dă curajul să ne rugăm pentru alții, chiar și atunci când nu credem că avem suficientă credință. Încurajarea și puterea Domnului sunt infinite, nu-i așa?
Dumnezeu ne-a dat viață din abundență. Știind asta, nu ar fi logic ca viețile noastre să fie lărgite de darul vieții de libertate? Dacă am trăi astfel, nu s-ar schimba și cei din jurul nostru?
Domnul Isus a spus: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:18-19)
Fiul meu este acum un tânăr adult și îmi amintește constant că noi slujim unui Dumnezeu care este nemărginit. „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi.” (Ioan 8:36)
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat