Importanța iertării

Citim în Sfânta Scriptură că preoții au primit de la Dumnezeu porunca, dată inițial fiilor lui Aaron, să se roage pentru poporul Israel și să cheme Numele și binecuvântarea lui Dumnezeu peste el:

„Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26)

Căci Dumnezeu le promisese:

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” (v. 27)

Aceasta este o binecuvântare a relației. Prin rugăciune, intrăm în prezența lui Dumnezeu, acolo unde fața Lui strălucește asupra noastră și găsim shalom – pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere. Fără prezența Lui, nu există pace.

În Noul Testament, vedem că Domnul Isus se referă tot la această imagine, când vorbește despre rugăciune și spune:

„Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greşelile voastre.” (Marcu 11:25-26)

Dacă nu dorim să-i iertăm pe cei care ne-au greșit și ne încăpățânăm în neiertare, rugăciunile noastre nu vor ajunge nicăieri.

Domnul Isus a fost bătut, scuipat, respins, a fost torturat cu o cunună de spini pe cap și apoi pironit pe o cruce – totuși El a spus: „Tată, iartă-i!” Domnul Hristos a preferat mai degrabă să aibă o relație cu Tatăl decât să păstreze ofensa. Domnul știa că binecuvântarea aaronică este cheia. Dacă avem prezența Lui, avem totul.

O altă imagine a binecuvântării preoțești se află în 1 Timotei 2:8, unde Pavel spune:

„Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.”

Acolo unde este mânie și ceartă, nu există ungere. Pavel mai spune în Efeseni 4:26:

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră.

De aceea ar trebui să ne rugăm: „Doamne, am ceva împotriva cuiva? Nu vreau să păstrez ranchiună, pentru că aceasta mă îndepărtează de Tine. Vreau ca fața Ta să strălucească peste mine. Îmi doresc prezența Ta în mine și doresc ca inima mea să fie sinceră înaintea Ta.”

Dumnezeu ne va ierta orice păcat dacă I-o cerem – iar când avem o conștiință curată, ne putem ruga cu putere. În 1 Ioan 3:21-22 avem promisiunea:

Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu. Şi, orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat