Un proverb binecunoscut proclamă că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Ne convingem singuri că ne vom ridica la înălțime, că ne vom ruga cu credincioșie, că-i vom iubi pe cei din jur în mod jertfitor, că vom fi puternici atunci când contează cel mai mult. Această viziune pare inspiratoare, și chiar răscumpărătoare. Cu toate acestea, în momentele de liniște sau când hotărârea noastră este testată, planurile noastre cele mai bune adesea eșuează.
Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală. „În fiecare an, în ianuarie, biserica noastră lansează un post de 21 de zile, o chemare la a ne înălța duhul pentru scopurile lui Dumnezeu, la a nega în mod intenționat firea pământească, la a ne ascuți concentrarea spirituală și a ne apropia de Domnul. Este o viziune pe care chiar și credincioșii tineri o îmbrățișează, aliniindu-și inima și mintea sub conducerea Duhului Sfânt.
Anual, mă conving și eu că este o idee bună. Îmi propun un obiectiv realist: nu voi mânca din zori până la apus, ceea ce este rezonabil, a îndura doar aproximativ 12 ore fără mâncare. Prima zi este o provocare; a nu consuma nicio mâncare în timpul orelor de activitate este incomod, dar corpul meu crede că e o glumă. Apoi, în ziua a doua, începe revolta biologică, încep durerile de cap. Hotărârea mea este testată. Intenția mea de a suferi de dragul creșterii spirituale se află sub foc serios.
În mod inevitabil, eșuez, fie în ziua a treia, fie în a patra. Nu cred că am ajuns vreodată la cinci. Acest eșec este descurajant, deoarece scopul meu era creșterea spirituală.
Citind în Sfânta Scriptură, în Matei 26:36-46, găsim pasajul familiar despre Domnul Isus care se ruga în Grădina Ghetsimani, imediat după Cina cea de Taină. El și-a luat ucenicii și i-a spus lui Petru, Iacov și Ioan să vegheze împreună cu El. După ce a plecat să se roage pentru o vreme, Domnul Isus S-a întors și Și-a găsit prietenii adormiți. Acești ucenici, care au mărturisit dragoste profundă și devotament pentru Mesia, în ciuda celor mai bune intenții ale lor, nu au reușit să facă ceea ce le-a cerut și nici ceea ce intenționaseră să facă.
Aici este locul în care pasajul vorbește cel mai puternic despre viața noastră personală. Adesea ne dorim o viață de ucenicie liberă de Ghetsimani, liberă de rugăciunile de la miezul nopții, de alegeri agonizante, de tristețea copleșitoare sau chiar de disconfortul unui post. Dar Domnul Isus ne invită să „veghem și să ne rugăm” împreună cu El. Ucenicii au eșuat, adormind nu o dată, ci de trei ori. Spiritul lor era dornic, dar carnea era neputincioasă. Ghetsimani dezvăluie decalajul dintre bunele intenții și fragilitatea umană. Când ne simțim copleșiți, epuizați sau incapabili de a veghea, acest pasaj ne reamintește cu blândețe că nu suntem primii și nici ultimii care ne luptăm cu greutatea unui angajament.
Cu toate acestea, în ciuda eșecurilor repetate ale ucenicilor, Domnul Isus nu îi abandonează niciodată, și nu ne abandonează nici pe noi. În propria Sa agonie, Mântuitorul Se roagă nu doar pentru Sine, ci și pentru toți cei care se clatină, oferind un model de ascultare desăvârșită născută din predarea în mâna Tatălui. Bunele noastre intenții se pot prăbuși, ca decizia ucenicilor sau dedicarea de a ține un post, dar Domnul Isus compensează această diferență cu har. El ne întărește în slăbiciunea noastră, transformând pașii noștri șovăitori în pași hotărâți. Deci, în timp ce ne angajăm în rugăciune, post sau orice act de devotament, să ne sprijinim nu pe propriile noastre puteri, ci pe ale Lui.
Vegheați și rugați-vă astăzi, având încredere că în Hristos, intențiile noastre își găsesc împlinire, nu în puterea noastră, ci în mila Lui nesfârșită.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat