În cartea Exodului, Marea Roșie a reprezentat o linie trasată pe nisip, un moment definitoriu la care israeliții se întorceau mereu în inimile lor, pentru a-și aminti cât de prezent era Dumnezeu alături de ei și cât de activ lucra El în favoarea lor.
Prezența lui Dumnezeu nu va fi întotdeauna la fel de tangibilă ca un stâlp de nor sau un stâlp de foc, nici pentru ei, nici pentru noi. Gândiți-vă doar la realitatea faptului că Dumnezeu locuiește cu noi chiar acum prin persoana Duhului Sfânt. El este o prezență pe care de obicei nu o putem vedea sau simți. Să spui: „Doamne, ești cu mine chiar acum?” și să te uiți în sus și să vezi acest mic nor strălucitor deasupra ta, o mică lumină de veghe care te însoțește peste tot? Ar fi uimitor, dar nu așa funcționează lucrurile acum.
Dumnezeu lucrează adesea prin eforturile și activitatea noastră. Este invizibil; pare ascuns, putem să uităm sau să ne îndoim că El este prezent alături de noi. Așa că Dumnezeu le-a dat israeliților un eveniment la care voia ca ei să se întoarcă iar și iar, un moment decisiv care să le amintească de prezența lui Dumnezeu și de activitatea Lui credincioasă.
Exodul 14:31 spune că „[la Marea Roșie] Israel a văzut mâna puternică pe care o îndreptase Domnul împotriva egiptenilor. Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.” Și nu a fost doar acea generație. De-a lungul cărții Psalmilor, scrisă la aproximativ cinci sute de ani după Exod, psalmiștii menționează în mod continuu Marea Roșie ca dovadă a angajamentului lui Dumnezeu față de Israel. De fapt, eliberarea de la Marea Roșie este cea mai frecventă imagine a mântuirii menționată în Vechiul Testament. Timp de secole după aceea, când se confruntau cu un moment de criză, poporul lui Dumnezeu privea înapoi la Exod. Generațiile ulterioare nu spuneau doar: „Am încredere în Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Ele spuneau în mod specific: „Am încredere în Dumnezeul care Și-a izbăvit poporul din Egipt, care l-a condus cu mână puternică prin apele Mării Roșii.”
Care este învățătura pe care o putem trage de aici? Ceea ce a fost Marea Roșie pentru israeliți, sunt crucea și Învierea pentru noi. Pavel, de exemplu, îi întreabă pe romani: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32) Este o logică simplă, spune apostolul Pavel: Priviți crucea! Dacă Dumnezeu a fost atât de dedicat față de noi atunci, când a murit pentru păcatul nostru, nu credeți că va avea grijă de dvs acum?
Sunteți îngrijorați cu privire la viitorul dvs, vreo situație, vreun obstacol, vreo nevoie? Dacă Dumnezeu a asigurat lucrul cel mai important, dându-L pe Domnul Isus pentru mântuirea dvs, nu puteți fi siguri că vă va asigura și lucrurile mai mici? El nu a mers la cruce să vă salveze, doar ca să vă ducă în pustie să muriți. Este așa cum a spus puritanul John Owen: „Cea mai mare insultă pe care ați putea să i-o aduceți vreodată lui Dumnezeu, după cruce, ar fi să vă îndoiți de dragostea Lui pentru dvs sau de angajamentul Lui de a avea grijă de dvs.”
Auziți voci interioare din trecutul dvs care vă condamnă? Poate că o voce din interiorul dvs vă amintește de toate greșelile, de rușinea din viața trecută sau de vreo luptă de care nu puteți scăpa, și vă spune: „Nu ai cum să fii un copil al lui Dumnezeu. Pe cine vrei să păcălești? Creștinii adevărați nu se luptă cu așa ceva!” La care Pavel spune: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:33–34) Între dvs și păcatul dvs se află acum un ocean de netrecut numit crucea Domnului Isus, și niciun acuzator nu-l poate traversa. Vocile pe care le auziți batjocorindu-vă sunt vechii stăpâni din Egipt, dar ei nu pot ajunge la dvs.
Îmi place să mă gândesc la asta ca la vitrinele cu păienjeni infricoșători de la grădina zoologică. Atâta timp cât geamul este acolo, nu trebuie să-mi fie frică. De fapt, sunt destul de relaxat. Mă aplec foarte aproape de geam pentru a vedea toate micile lor detalii. Dar dacă geamul acela ar dispărea brusc? Ei bine, aș țipa și aș fugi ca o fetiță de grădiniță.
Martin Luther povestea că simțea cum diavolul îi amintea mereu de păcatele sale și îi chinuia conștiința, șoptindu-i: „N-ai cum să fii creștin. Dumnezeu nu te poate iubi și accepta. Niciodată nu vei fi destul de bun. Ești prea inconsecvent. Prea slab. Prea păcătos.” Și, în cele din urmă, Luther a spus: „Da, Satan, toate lucrurile pe care le spui despre mine sunt adevărate. Și, apropo, iată încă câteva pe care le poți adăuga la lista ta de acuzații împotriva mea înaintea lui Dumnezeu. Dar ai uitat că Domnul Isus le-a văzut deja și a murit pentru ele. Așa că poți să prezinți toate aceste păcate și încă o mie.”
Fapta definitorie a lui Dumnezeu poate deveni momentul dvs definitoriu. Așadar, când îndoielile și întrebările vă copleșesc, priviți înapoi la piatra de hotar a lui Dumnezeu. Priviți la țara Egiptului din care v-a scos Dumnezeu. Priviți la Marea Roșie pe care a despărțit-o în două pentru dvs. Priviți la crucea Domnului Isus, unde păcatele dvs au fost spălate. Și priviți la mormântul gol, de unde a ieșit Domnul Isus, aducându-ne o viață nouă, în dimineața de Paște. Priviți… și trăiți.
Articol publicat de crossway.org, tradus și adaptat