Știm că Domnul Isus a cunoscut întotdeauna planul lui Dumnezeu și drumul pe care îl avea de urmat și nu putea fi confuz. În urma vindecării pe care le-a acordat-o celor zece leproși cu care S-a întâlnit la un moment dat, a dorit să sublinieze ceva. După cum se povestește în Luca 17, leproșii „stăteau la distanță” de oameni. Distanța era respectată cu strictețe din motive de siguranță, după cum cerea Legea lui Moise. Ei strigau: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” (Luca 17:13)
În rugămintea lor, ei nu au menționat deloc starea lor, și anume că erau leproși. Cu siguranță, Domnul Isus le cunoștea situația, la fel cum ne-o cunoaște și pe a noastră. Răspunsul Lui a fost surprinzător de simplu: „Duceți-vă și arătați-vă preoților” (Luca 17:14). (Preotul era cel care îl declara pe un om curat sau necurat). Scriptura ne spune că, în timp ce erau pe drum, au fost curățiți. Această întâmplare ne ajută să ne amintim că ascultarea de Domnul Isus ne schimbă viața, chiar dacă nu imediat.
Unul dintre bărbați, doar unul, a fost atât de recunoscător încât s-a întors să-L caute pe Mântuitorul. Acest singur om L-a lăudat cu voce tare pe Dumnezeu, s-a aruncat la picioarele Domnului Isus și I-a mulțumit. Când citim cuvintele evanghelistului Luca, acesta este momentul în care Domnul Isus pare nedumerit, dar, de fapt, Învățătorul a folosit ocazia de a revela adevărul către mulțimea care Îl înconjura, dar și nouă astăzi.
„Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt?” (Luca 17:17)
Acum, să ne luăm un moment de meditare. Imaginați-vi-i pe ucenici și pe cei din mulțime, căutându-i cu privirea pe ceilalți nouă. S-a mai întors cineva? Ridicându-și capetele și punându-și mâna streașină la ochi în timp ce priveau în depărtare, nu au mai văzut pe nimeni altcineva. Domnul Hristos a observat că doar „străinul” s-a întors. Cel recunoscător era un samaritean și fusese lepros; un dublu proscris. Acum, Domnul Isus avea ceva special pentru cel care s-a întors. Și asta este ceea ce mulți oameni de astăzi pierd din vedere când citesc relatarea din Evanghelia lui Luca. Domnul îi spune omului plin de bucurie și recunoștință: „Scoală-te [căci el era încă aplecat în semn de închinare] şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17:19)
Zece leproși au fost vindecați, dar numai unul a fost mântuit. A fost cel care s-a întors cu un spirit de mulțumire, de recunoștință, iar Domnul Isus a observat acest lucru. Drept urmare, fostul lepros, cu pielea din nou sănătoasă, a primit și mai mult. În fața mulțimilor și a ucenicilor, Domnul Isus a anunțat că tocmai credința omului l-a „mântuit”. Unele traduceri ale Bibliei spun „l-a vindecat”, iar altele l-a „eliberat”. În mod clar, puterea Domnului Isus a fost cea care a îndepărtat lepra, dar răspunsul plin de recunoștință față de Hristos a fost cel care l-a vindecat.
Din această întâlnire învățăm că Mântuitorul nostru dorește și apreciază recunoștința noastră, iar unul dintre motive este ca noi să-L putem experimenta și mai mult. Omul vindecat s-a întors doar pentru a-L lăuda pe Domnul Isus, nu pentru a cere ceva în plus. Cu toate acestea, el a primit cinste, recunoaștere și o revelație mai mare de la Domnul, chiar în timp ce se afla încă la picioarele Lui.
Ce lecție valoroasă primim de la acest om vindecat, și anume, aceea de a fi recunoscători. Leprosul ne arată valoarea recunoștinței în Împărăția lui Dumnezeu și bucuria pe care o primim când o exprimăm. Ca să nu mai vorbim de intimitatea mai mare cu Hristos pe care o vom experimenta. La fel ca omul care a îngenuncheat cu bucurie la picioarele Mântuitorului, să ne exprimăm și noi recunoștința entuziastă față de Cel vrednic de toată lauda noastră. Cu siguranță, cu toții avem motive de laudă și mulțumire la adresa lui Dumnezeu.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat