Cum să găsim pacea în Cuvintele Domnului Isus?

În Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetele 1-3, este scris: “Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

Nu-i așa că este încurajator? Domnul Isus spune: “Mă duc să vă pregătesc un loc” și spunând asta, Domnul dorește să nu ni se tulbure inima, să avem încredere în El, indiferent de furtuna prin care trecem. El vrea să așteptăm cu nerăbdare această viață veșnică pe care ne-a oferit-o prin sacrificiul Său pe cruce și prin învierea Sa.

Nu avem de ce să ne temem, căci Domnul își are mereu ochii ațintiți asupra noastră și urechea Lui este mereu atentă la strigătul inimii noastre și la glasul rugăminților noastre. Sunt câteva lucruri pe care Mântuitorul le-a spus în aceste versete și pe care trebuie să le înțelegem.

În primul rând inima noastră nu trebuie să fie tulburată. Iar aceasta nu este o sugestie, ci o poruncă! Isus Hristos nu a spus că veți avea o viață fără probleme. De fapt, puțin mai târziu, în Evanghelia după Ioan, Isus le-a spus ucenicilor Săi că în lumea aceasta vor avea necazuri.

Ceea ce Domnul Isus le-a spus ucenicilor a fost să nu se tulbure în inima lor. Aceasta este o mare diferență! Domnul nu le-a spus să se poarte ca și cum totul ar fi bine sau să-și ignore problemele. În esență, Mântuitorul ne-a spus să nu lăsăm ca încercările vieții să ne împiedice să avem o relație cu Dumnezeu.

Lumea noastră este plină de inimi tulburate și singuratice, din păcate chiar și în Biserică. Peste tot în jurul nostru, bărbați și femei, tineri și bătrâni, sunt chinuiți de singurătate, de îndoială și teamă.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale tulburării inimii este incertitudinea cu privire la viitor: un diagnostic neașteptat, pierderea unui loc de muncă, neînțelegeri în căsnicie, griji financiare, copii în dificultate, schimbări la locul de muncă. Sunt multe lucruri care ne destabilizează siguranța astăzi. Totuși, Domnul Isus ne spune să facem două lucruri: să credem în Dumnezeu și să credem în El.

Cu alte cuvinte, Domnul Isus ne spune: Remediul pentru inima ta tulburată sunt Eu! Așadar, să aplicăm cuvintele Domnului Isus la situația în care ne aflăm, în tristețe, în dezamăgire poate, în durere, în necaz.

Nu trebuie să avem inima tulburată! Bineînțeles că este normal să plângem în momente de întristare, dar nu trebuie să fim amărâți! Oricât de gravă ar fi situația, nu ne pierdem speranța și nu intrăm în panică!

Să ne amintim de momentul în care Domnul Isus dormea în barcă, atunci când s-a pornit o furtună; ucenicii s-au temut, crezând că se vor îneca, fără să realizeze că simpla prezență a Domnului cu ei în barcă le garanta siguranța.

Domnul Isus se află în aceeași barcă cu noi astăzi și a trecut prin ceea ce am trecut și noi, prin ispite și suferințe, dar fără păcat.

Să ne abandonăm acum în brațele iubitoare și dătătoare de pace ale Mântuitorului!

Articol publicat de en.infochretienne.com, tradus și adaptat