David Schuman, pastor și autor, împărtășește din experiența personală a rezolvării vinovăției: “Tocmai începusem lucrul la un nou departament al bisericii meale. Eram responsabil în parte pentru misiunea la colegiu, iar șeful meu era plecat din oraș, așa că mi-a cerut să folosesc mașina lui pentru a lua studenții din campus și a-i aduce la biserică.
A venit duminica. I-am luat și i-am lăsat pe studenți, apoi m-am îndreptat spre partea din spate a bisericii pentru a parca mașina. Dintr-o dată, am auzit un sunet îngrozitor, de tablă zgâriată: am făcut două zgârieturi lungi de-a lungul lateralului mașinii sale, odinioară impecabilă.
Mi-a bătut inima. Mi-am distrus relația cu șeful meu în prima săptămână de serviciu? Puteam să-i răsplătesc paguba? Nu era probabil, având în vedere bugetul meu de student la seminar. Dar știam că nu există nicio cale de ocolire. A trebuit să-i spun ce s-a întâmplat. Am scos telefonul, am trimis un mesaj și i-am explicat șefului ce s-a întâmplat, mi-am cerut scuze și m-am oferit să plătesc pagubele. Și apoi am așteptat. . .
El a răspuns: „Nici o problemă, David! Aceste lucruri se întâmplă. Sper că dimineața a fost bună!” Frica mi-a fost ușurată de iertarea lui. Câteva săptămâni mai târziu, mi-a cerut să folosesc din nou mașina lui pentru a-i aduce pe studenți”.
Poate părea un exemplu banal, dar acest fapt ne poate aminti de psalmul 32, unde David descrie felul în care s-a simțit înainte de a-și mărturisi păcatul lui Dumnezeu: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” (Ps. 32:3–4). În cuvintele vocabularului pe care îl folosim astăzi, am putea spune că ceva „ne mănâncă pe dinăuntru” când ne simțim „zdrobiți de vinovăție”. Apoi vine greutatea zdrobitoare a rușinii. Când simțim așa, este tentant să ignorăm, să ne ascundem păcatul, să tăcem în fața lui Dumnezeu.
Dar nu ne putem ascunde păcatul de Dumnezeu. Asemenea încercări ne determină să ne simțim uscați, secătuiți spiritual.
Vestea bună este că psalmul nu se termină aici. Nu trebuie să ne petrecem viața în nefericirea din versetele 3–4. Psalmul 32 se termină cu bucurie (v. 11). Așadar, cum ajungem de la agonia din versetul 3 la bucuria din versetul 11, de la apăsarea mâinii grele a lui Dumnezeu prin vinovăție până la experimentarea binecuvântării Lui?
Cheia este versetul 5: „Ţi-am mărturisit păcatul meu”. David trece de la tăcerea înaintea lui Dumnezeu (v. 3) la vorbirea cu Dumnezeu (v. 5) – de la a-și acoperi păcatul, la recunoașterea lui și la a-L lăsa pe Dumnezeu să-l acopere (v. 1). Secretul pentru a experimenta binecuvântarea lui Dumnezeu este să vă asumați păcatul înaintea Domnului.
Iar această schimbare – de la tăcere la vorbire, de la ascundere la mărturisire – este unul dintre versetele perfecte din cartea Psalmilor: „Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (v. 5). Nu există spațiu între mărturisirea lui David și iertarea lui Dumnezeu. Mărturisirea este întâmpinată cu iertare instantanee – fără ezitare, fără întârziere.
Acum, poate vă gândiți, ”dar nu știți ce am făcut. Dacă m-ați cunoaște …” Iată lucrul de care sunt sigur: iertarea lui Dumnezeu nu depinde în cele din urmă de dvs. Iertarea pe care o oferă Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ce ați făcut sau nu ați făcut, ci cu ce a făcut Dumnezeu în Hristos.
Viața, moartea și învierea Lui sunt cheia de aur care deschide minunea Psalmului 32. Isus a experimentat mâna grea a mâniei lui Dumnezeu, astfel încât să putem experimenta mila Lui. Hristos a strigat în agonie pe cruce, ca noi să putem striga de bucuria iertării. Isus a suferit rușinea, ca noi să ne putem bucura cu demnitate. Puterea Lui a secat, ca noi să putem avea viață. Și-a dat de bunăvoie viața pentru ca acum, datorită morții Lui în locul nostru, să putem fi iertați orice ar fi. Puteți să scăpați de greutatea păcatului și a rușinii pentru că Isus o va duce pentru dvs.
David încheie cu un îndemn răsunător: „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!” (v. 11)
David trece de la geamăt de durere la strigăt de bucurie, de la simțirea mâinii grele a lui Dumnezeu la eliberare, de la uscăciunea oaselor la bucuria în Domnul – totul pentru că pur și simplu s-a întors la Dumnezeu cu păcatul său.
Recunoașteți așadar astăzi păcatul dumneavoastră și apoi bucurați-vă ca și David: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată!”
Articol publicat de thegospelcoalition.org, tradus și adaptat