Ca părinți creștini, suntem mereu preocupați să modelăm caracterul copiilor noștri și să-i ghidăm în creșterea lor spirituală. Cu toate acestea, nu ne gândim așa des că Domnul folosește tocmai prezența copiilor noștri pentru a ne modela și a ne perfecționa propriul caracter.
În calitate de părinți, ne dăm seama că parenting-ul este, probabil, domeniul vieții care ne expune cel mai mult slăbiciunile și evidențiază aspectele caracterului nostru care trebuie să fie încă modelate de Duhul Sfânt.
În primul rând, este ușor să credem că educația parentală depinde în întregime de noi – că deținem controlul deplin. Într-un fel, acest lucru este adevărat. Creșterea copiilor ne cheamă la responsabilitate, dar de prea multe ori cădem în capcana controlului excesiv și a încrederii exagerate în sine.
Uităm că adevărata noastră chemare nu constă în a executa totul fără cusur, ci în a-L onora pe Dumnezeu prin educația pe care le-o dăm copiilor noștri. Selectăm cu atenție cele mai bune școli sau planuri educaționale pentru copiii noștri, ne asigurăm că fac sport, mănâncă sănătos, dorm bine, au tot ce le trebuie, merg la biserică și învață despre Dumnezeu.
Cu toate acestea, uneori, aceste eforturi par să fie doar o listă cu lucruri de făcut – o o cursă cu obstacole în atingerea celei mai bune performanțe posibile. În acest sens, parentingul dezvăluie tendința de a ne baza pe noi înșine mai degrabă decât pe Dumnezeu, de a îmbrățișa autosuficiența și chiar de a crede într-o Evanghelie a meritelor și a faptelor bune. Căutăm rapid ajutor de la medici, experți, profesori și psihologi — ceea ce este valoros — dar cât de des ne întoarcem la Dumnezeu, recunoscând că totul depinde de El, este pentru El și este realizat de El?
În plus, este ușor să lucrăm la dezvoltarea caracterului atunci când ne comparăm cu alții sau când ne străduim să fim buni creștini în locuri publice. Însă, în realitatea zilnică a părintelui, ne confruntăm cu copii care au accese de furie, se plâng, se răzvrătesc, ne dau peste cap planurile bine puse la punct și reacţionează imprevizibil la cele mai bune intenţii ale noastre. Ceea ce iese din inimile noastre în aceste momente este o reflectare adevărată a cât de profund permitem ca roadele Duhului Sfânt să crească în viața noastră.
Pentru unii dintre noi, această realizare vine frecvent! Furia, frustrarea, nerăbdarea și descurajarea sunt doar câteva dintre reacțiile care ne amintesc că mai avem mult de parcurs în călătoria noastră spre sfințire.
Prin harul lui Dumnezeu, în Hristos, suntem deja iertați și biruitori. Valoarea noastră nu constă în cât de bine ne controlăm reacțiile la încă un acces de furie, ci în capacitatea noastră de a ne cere iertare, de a fi corectați de Cuvântul lui Dumnezeu și de a-I permite Lui să ne călăuzească în sfințirea noastră – chiar și prin provocările legate de a fi părinți.
Articol publicat de cne.news, tradus și adaptat