Ce înseamnă să-L cunoști cu adevărat pe Domnul Isus?

Personalitățile celebre se bucură de ceremonii la care primesc cheile orașului, însoțite de paradă și fanfară, mai ales atunci când fac donații către comunitatea lor. Deși donațiile generoase și implicarea comunității sunt minunate, aducând un mare beneficiu, rezultatele nu sunt întotdeauna cele imaginate. Din nefericire, uneori faptele bune devin doar atuul cu care se laudă donatorul, iar oamenii se simt îndreptățiți să beneficieze de faima celebrității în orașul lor natal.

În orașul în care a crescut, Nazaret, Domnul Isus a slujit celor din comunitatea Sa citind în sinagogă din Isaia 61. Isus a transmis în mod clar că profeția din Sfânta Scriptură arăta spre El. Cel mai probabil vecinii Lui auziseră deja despre realizările Sale miraculoase în Capernaum cu cei din neamuri. Poate că oamenii din comunitatea Lui se simțeau nedreptățiți, pentru că așteptau ca Isus să facă lucruri uimitoare și pentru ei, în timp ce era în oraș.

Isus le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune zicala aceea: ‘Doctore, vindecă-te pe tine însuţi’ şi Îmi veţi zice: ‘Fă şi aici, în patria Ta, tot ce am auzit că ai făcut în Capernaum .’” (Luca 4:23)

Domnul Isus le-a vorbit despre felul în care profeții Ilie și Elisei au făcut minuni în afara comunităților lor – iar aceasta, împreună cu posibilul sentiment de drept comunitar – le-a aprins furia. Atunci oamenii din cetate au reacționat, intenționând să-L arunce de pe stâncă: Şi s-au sculat, L-au scos din cetate şi L-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie. Dar Isus a trecut prin mijlocul lor şi a plecat de acolo. (Luca 4:29-30)

În mod uimitor, Domnul Isus doar s-a întors și a trecut prin mijlocul lor… (Și în Evanghelia după Ioan 8:59, se spune că a făcut același lucru: când oamenii au ridicat pietre pentru a-L lovi, Domnul Isus S-a strecurat din nou prin mulțime nevătămat). Oamenii și-au schimbat părerea și L-au lăsat să plece? Le-a distras cumva atenția? S-a transfigurat pe Sine însuși așa cum se spune în Matei 17?  În acest sens, Scriptura nu ne oferă un răspuns.

Poate vi s-a întâmplat să vă întoarceți în locurile natale după ce ați fost plecat ani de zile și să descoperiți că oamenii pe care i-ați cunoscut cândva nu vă cunoșteau prea bine. Janice Moore, scriitoare la Radio CBN și autoarea acestui articol, împărtășește din experiența unei reîntâlniri cu vechi colegi: „Mi s-a întâmplat ca,atunci  când m-am dus acasă la reuniunea de 50 de ani a liceului meu, un fost coleg de clasă să-mi spună: „Sunteți fiica lui Ernestine” (Mama mea, Ernestine, lucra la curățătoria locală și mulți oameni o cunoșteau). O altă doamnă s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Ați fost la școală cu fratele meu care a murit. Am poze cu dvs. în fotografia lui de la școală.” Acești oameni m-au recunoscut, dar nu mă cunoșteau cu adevărat.”

Nici oamenii din Nazaret, orașul în care a copilărit Isus, nu L-au cunoscut cu adevărat pe Mântuitorul. Ei nu cunoșteau dragostea Lui minunată, îndurările de necrezut, harul uimitor, bunătatea dulce, prezența puternică și înțelepciunea infinită… Ei nu L-au cunoscut pe Isus care ne iubește cu drag — Domnul și Mântuitorul nostru.

Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos (Filipeni 3:8).

 

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat.