Ascultă

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:27)

V-ați simțit vreodată îndemnați de Duhul Sfânt să ascultați ceea ce dorește Dumnezeu să vă spună?

Autoarea articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală. „Când Dumnezeu mi-a îndemnat inima să mă concentrez asupra cuvântului „ascultare” anul acesta, am crezut că este o mustrare din partea Lui. Anul trecut fusese mai aglomerat decât de obicei. Reacomodarea la un nou loc de muncă, la viața bisericii, problemele legate de sănătatea soțului meu și alte angajamente, toate acestea mi-au umplut timpul pe care îl petrecusem anterior cu Dumnezeu. Poate că nu-L ascultasem atât cât ar fi trebuit.

Pe măsură ce am început să trec prin acest an, cuvântul „ascultă” mi-a apărut peste tot în citirea Scripturii și în viața de zi cu zi, dar nu ca o mustrare pentru ceva ce îmi scăpase. De fiecare dată a fost pur și simplu o amintire blândă să mă aplec spre glasul lui Dumnezeu și să aud ceea ce avea El să-mi spună în acel moment.

„Vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce-l vor asculta vor învia.” (Ioan 5:25)

Auzirea glasului lui Dumnezeu nu se încheie cu mântuirea. Ascultarea face parte din a trăi pe deplin în Hristos – zi de zi. Ca și copii ai Săi, ar trebui să recunoaștem ritmul Lui în timp ce ne cheamă cu blândețe să ne apropiem de El. Parcă aud implorarea lui David, în timp ce scrie în Psalmul 95:7: „Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui!”

Aveți nevoie de mângâiere? Ascultați glasul Domnului. Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă (Psalmul 145:18)

Așteptați îndrumare? Ascultați. Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” (Isaia 30:21)

Nu găsiți cuvintele potrivite de spus? Ascultați. Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi. (Luca 12:12)

Ne facem loc în inima noastră pentru ca Dumnezeu să ne vorbească? Ne facem timp să ascultăm – să auzim cu adevărat ce are Domnul să ne spună? Asta înseamnă să eliberăm în mod intenționat un loc în programul nostru încărcat și să ne apropiem atât de mult încât să-I putem auzi vocea blândă și liniștită (1 Împărați 19:12).

Dumnezeu ne așteaptă adesea în momentele liniștite ale vieții noastre. Când Îl întâlnim acolo, El ne oferă pace, îndrumare, înțelepciune și multe altele pentru călătoria care ne așteaptă. Și eu învăț să devin mai atentă față de acele momente de liniște și chiar să anticipez că Dumnezeu va veni și îmi va vorbi. El promite că o va face.”

Eu voi asculta ce zice Dumnezeu Domnul, căci El vorbeşte de pace poporului Său (Psalmul 85:8)

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat