Când obțineți un lucru mult dorit în viață, către cine vă îndreptați gândurile? Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.
„Imediat după terminarea facultății, am obținut slujba visurilor mele. Prin intermediul unui prieten, am fost prezentat unei organizații religioase din California care avea nevoie de un scriitor pentru un proiect viitor. Cumva, am reușit să obțin contractul. Tocmai depășisem provocările facultății și ale primului meu an de căsnicie, iar acum câștigam bani buni făcând ceea ce îmi plăcea. Sincer, am început să devin destul de îngâmfat. Pur și simplu am presupus că propriile mele competențe și abilități m-au dus exact acolo unde îmi doream să fiu în viață.
Cineva mult mai realizat decât mine s-a confruntat cu o situație similară acum aproape trei mii de ani. În timp ce eu tocmai „cucerisem” facultatea, primul an de căsnicie și căutarea unui loc de muncă, regele David cucerise literalmente națiuni străine pentru a deveni unul dintre cei mai temuți conducători din lumea antică. În Sfânta Scriptură, cartea 2 Samuel, capitolul 21, descrie cum David a pus capăt în cele din urmă amenințării politice lăsate de mentorul său care-i devenise dușman, regele Saul. Apoi, îl vedem pe David și pe oamenii lui decimând armatele filistenilor și aducând în sfârșit pacea în regatul Israelului.
Dacă cineva ar fi avut vreodată un motiv să se îngâmfe, acela ar fi fost regele David. De-a lungul vieții sale, el a urcat de la a fi un păstor neînsemnat la cel mai puternic rege din istoria Israelului, învingând pe parcurs adversari redutabili, atât din interiorul, cât și din afara națiunii sale. Dar vedem în 2 Samuel 22 că David a avut un răspuns neobișnuit la toate acestea. Ca reacție la propriul său succes, David a ales să-L laude pe Dumnezeu.
În Cântarea lui David, care se regăsește în 2 Samuel 22, dar și în Psalmul 18, David reflectează asupra vieții sale de războinic, dar o relatează dintr-un unghi diferit. În loc să se pună pe sine în centrul propriei sale povești, îl pune pe Dumnezeu acolo:
Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu … scutul meu! (2 Samuel 22:2-3)
El povestește despre cum nu propria lui putere, ci Dumnezeu l-a salvat atunci când era vânat de dușmanii săi:
A plecat cerurile şi S-a coborât… El Şi-a întins mâna de sus, din înălţime, m-a apucat … m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic (2 Samuel 22:10, 17-18)
Și, în loc să-și atribuie lui numeroasele victorii militare și politice ale domniei sale, el Îi aduce ofrandă și recunoaștere lui Dumnezeu, spunând:
El dă mari izbăviri împăratului Său şi arată milă unsului Său: lui David şi seminţei lui pentru totdeauna. (2 Samuel 22:51)
David, care la apogeul domniei sale devenise unul dintre cei mai temuți și respectați conducători în viață, a atribuit succesul personal Creatorului său. El și-a amintit că Dumnezeu îl protejase de leu și de urs, de uriașul Goliat, de nebunia regeui Saul și de filisteni. Și când i-a învins pe toți dușmanii pentru a urca pe tron, El I-a dat toată gloria Celui care o merita.
Adesea uităm cine este Cel care ne dă succesul. Este ușor să ne întoarcem către Dumnezeu când suntem zdrobiți la pământ, dar putem face același lucru și când suntem pe culmi, după ce am obținut tot ce ne-am dorit? Când ne gândim la viețile noastre, și mai ales la realizările noastre, să nu uităm niciodată să-I dăm slavă și laudă Celui care ne-a călăuzit și ne-a ocrotit la fiecare pas.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat