Pentru un creștin, sunt bine cunoscute primele zile, săptămâni sau luni după întâlnirea cu Domnul Isus Hristos. Atunci există o dorință puternică de a-L cunoaște, de a învăța mai mult despre El și de a trăi asemenea Lui. Uneori, însă, pe măsură ce trece timpul, apare comoditatea. Iar entuziasmul de la început începe să se stingă.
Este ușor ca viața de credință să devină o rutină. Se poate ajunge la o situație în care se fac lucruri bune, se merge la biserică, se citește Biblia și se încearcă respectarea principiilor creștine, dar inima nu mai are aceeași pasiune.
O astfel de situație poate scoate la iveală ceva important: Dumnezeu nu dorește doar fapte bune, ci o inimă transformată de dragostea Lui.
Uneori, Dumnezeu folosește chiar relațiile dificile cu oamenii din jur pentru a ne arăta ce se află în inimă.
Să ne imaginăm, de exemplu, situația unei persoane care împarte locuința cu un prieten, iar responsabilitățile nu sunt împărțite în mod egal. Deși se încearcă diferite modalități de comunicare, lucrurile nu se schimbă. Apar frustrări, supărare și resentimente, iar relația începe să se deterioreze.
Într-o asemenea situație, un frate sau un pastor ar putea spune un lucru simplu, dar foarte greu de pus în practică: „Trebuie să-l iubești pe omul acesta.”
Prima reacție poate fi: „Cum? Am făcut tot ce am putut!”
Dar tocmai aici poate începe lucrarea lui Dumnezeu în inimă.
Uneori este nevoie de sinceritate înaintea lui Dumnezeu: persoana să recunoască neputința de a iubi, să-l lase pe celălalt în mâna Lui și să-I ceară lui Dumnezeu să pună în inimă dragostea care lipsește.
Iar Dumnezeu poate schimba o inimă.
Poate că relația nu va mai fi niciodată la fel. Poate că oamenii nu vor mai locui împreună și poate că apropierea de altădată nu va mai exista. Dar putem scăpa de resentimente. În locul lor pot veni pacea și disponibilitatea de a ajuta atunci când este nevoie.
Aceasta este o lecție importantă: a face lucruri bune nu este totuna cu a semăna cu Domnul Isus. Viața creștină înseamnă mai mult decât un comportament exterior frumos. Înseamnă o inimă care învață să iubească asemenea lui Hristos.
În Efeseni 5:1-2, Biblia spune:
„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii prea iubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi «ca un prinos și ca o jertfă de bun miros» lui Dumnezeu.”
Dragostea este esențială în umblarea cu Dumnezeu. Iar atunci când omul se predă voii Lui și Îi vorbește sincer despre ceea ce se află în inimă, Dumnezeu îi poate arăta ce trebuie schimbat.
Viața poate fi grea și plină de stres. Tocmai de aceea, umblarea cu Dumnezeu trebuie să fie intenționată, nu comodă. Este nevoie, din când în când, de cercetarea inimii înaintea Lui: Unde se află credința? Ce s-a schimbat? Unde a apărut comoditatea? Ce dorește Dumnezeu să schimb?
Apoi este nevoie de ascultare.
Grijile vieții nu trebuie lăsate să stingă lumina pe care Dumnezeu a pus-o în omul credincios.
Efeseni 5:8-10 spune:
„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr. Cercetați ce este plăcut înaintea Domnului.”
Adevărata maturitate spirituală nu înseamnă să devii confortabil cu credința, ci să continui să fii transformat de Dumnezeu.
Iar atunci când inima este predată Lui, dragostea lui Hristos poate deveni vizibilă în felul în care sunt tratați cei din jur. Aceasta este lumina pe care Dumnezeu dorește să o vadă în lume.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat