În anul 1667, John Milton publica poemul creștin Paradisul pierdut. Spre deosebire de vechile poeme epice, care prezentau eroi și bătălii spectaculoase, Milton se concentrează asupra unei alte lupte: ispitirea lui Adam și a Evei în grădina Edenului. Nu a fost o bătălie fizică, ci una spirituală, iar primii oameni au pierdut-o atunci când au ales să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu.
Alegerea lor neascultătoare a avut consecințe dramatice. Păcatul și moartea au intrat în lume, așa cum spune apostolul Pavel în Romani 5:12, iar Adam, Eva și șarpele au ajuns sub blestem.
O parte importantă a acestui blestem îl privea pe Adam și avea legătură cu munca. Relația dintre om și natură nu mai avea să fie una armonioasă. De atunci, chiar și pentru a obține hrana de zi cu zi, omul avea să depună o muncă grea și dureroasă.
În Geneza 3, Dumnezeu îi spune lui Adam că pământul va produce spini și pălămidă și că își va câștiga hrana „cu sudoarea feței”. Este o imagine puternică a noii realități: omul avea să lucreze chiar pământul din care fusese luat, dar acel pământ avea să-i opună rezistență.
Iar la capătul acestei lupte se afla moartea. Dumnezeu îi spune lui Adam: „căci țărână ești și în țărână te vei întoarce”.
Totuși, povestea nu se termină aici. Chiar și după cădere, Dumnezeu a continuat să se îngrijească de om. El le-a făcut lui Adam și Evei haine din piei de animale, înlocuind acoperămintele fragile pe care și le făcuseră singuri din frunze de smochin.
Apoi Dumnezeu i-a scos din grădina Edenului, pentru ca omul să nu mănânce din pomul vieții și să trăiască veșnic în starea sa păcătoasă. Chiar și alungarea din Eden a fost, într-un anumit sens, o formă de protecție în cadrul planului lui Dumnezeu.
Mai târziu, Dumnezeu i-a dat lui Noe, prin nașterea lui, un semn de speranță. Numele Noe este legat de ideea de „mângâiere”, iar prin el Dumnezeu a păstrat omenirea în timpul potopului.
Consecințele păcatului au rămas însă reale. Adam și Eva pierduseră acea relație armonioasă cu creația. De atunci, munca avea să fie însoțită de trudă, conflict și oboseală. Omul avea să muncească pentru a supraviețui, iar întreaga creație avea să sufere din cauza căderii.
Apostolul Pavel descrie această realitate în Romani 8, spunând că întreaga creație „suspină” și așteaptă ziua răscumpărării.
Cu toate acestea, Biblia nu vorbește doar despre cădere, ci și despre speranță. Păcatul a adus blestemul, moartea și suferința, dar Dumnezeu nu și-a abandonat creația. Încă din primele pagini ale Scripturii începe să se contureze planul Său de răscumpărare, care își găsește împlinirea în Hristos.
Articol publicat de todayintheword.org, tradus și adaptat