Activistii creștini i-au cerut prim-ministrului al Marii Britanii să abordeze problema persecuției religioase în discuția cu președintele Tinubu, cu ocazia întâlnirii celor doi la Downing Street. Aceștia l-au îndemnat pe Sir Keir să condiționeze orice acord economic cu Nigeria de garanții de securitate.
Președintele Bola Tinubu și-a descris țara ca fiind „confruntată cu provocări legate de terorism”, dar nu a menționat persecuția împotriva creștinilor.
Bisericile și comunitățile au fost ținta extremiștilor islamiști, cercetările Open Doors arătând că aproape 3.500 de creștini au fost uciși pentru credința lor anul trecut.
Autoritățile nigeriene susțin că toate comunitățile au fost victime ale atacurilor și insistă că incidentele în cauză fac parte dintr-o criză de securitate mai amplă. Președintele Tinubu a mai adăugat că „provocarea schimbărilor climatice” este o altă problemă cu care se confruntă Nigeria.
Experți în persecuția religioasă, lideri politici și membri ai diasporei nigeriene s-au reunit joi la Palatul Westminster, pentru un eveniment de dialog găzduit de Organizația Internațională pentru Consolidarea Păcii și Justiția Socială (PSJUK).
Participanții au discutat despre provocările legate de instaurarea păcii și prosperității, minimalizarea violenței și lipsa voinței politice de a aborda motivele care stau la baza acesteia.
Dr. Richard Ikiebe, președintele PSJUK, a declarat pentru Premier Christian News că guvernul nigerian „preferă să se concentreze pe «imagine» și relații publice”.
El i-a îndemnat pe creștini și pe cei din diaspora să se pronunțe împotriva violenței: „Jihadiștii și cei care promovează narațiunea [minimizării] sunt destul de mulțumiți că noi nu facem nimic, că noi nu spunem nimic. Cu cât tăcem mai mult, cu atât ei presează mai tare”.
Înaintea întâlnirii, dr. Ikiebe a spus că prim-ministrul ar trebui să-i „reamintească” președintelui Tinubu faptul că, „dacă Nigeria dorește investiții, granițele țării trebuie securizate și mediul trebuie securizat”, altfel acordurile ar putea „deveni inutile”.
Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat

