Să ne întoarcem la căile Lui

Vă place să conduceți? Există un sentiment de libertate în a ajunge mai departe și mai repede la destinație decât am putea dacă am merge pe jos. Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.

„Îmi place mult să conduc și folosesc mașina atât în oraș, pentru treburi mărunte, cât și în călătorii lungi, cum sunt vacanțele de vis cu familia. Mă gândesc cu anticipare la traseele pe care le-am putea urma, la peisajele pe care le-am putea admira și la impresiile pe care le-am putea adăuga în jurnalul nostru de călătorie.

În toate acestea, un lucru de care nu-mi amintesc bine este ceremonia de obținere a permisului de conducere. În statul în care locuiesc, nu se poate obține permisul până nu te prezinți în fața unui judecător. A fost o ocazie solemnă. Nu cred că am condus vreodată cu mai multă grijă sau anxietate decât atunci când m-am întors acasă în acea zi!

Chiar dacă nu-mi amintesc mai nimic despre acea festivitate și ce a spus judecătorul, nu aș fi putut conduce astăzi dacă nu ar fi fost acea zi. Același lucru poate fi valabil și pentru căsătorie, serviciul militar sau chiar pentru primirea unei distincții onorifice. Aceste ocazii sunt importante și chiar necesare, dar mare parte din ceea ce se întâmplă după aceea nu ne readuce în minte astfel de evenimente. Ele sunt doar porți prin care intrăm într-o nouă etapă a vieții. Uneori, însă, este bine să ne întoarcem la acele porți de intrare.

Desigur, acum nu mai sunt același șofer ca acela care tocmai trecuse examenul de obținere a permisului. Cu siguranță nu sunt neglijent, dar am mai multă siguranță și încredere decât aveam în acea zi. Există aspecte pozitive în acest sens: nu mai conduc cu anxietatea de odinioară. Am reflexe și sunt dezinvolt. Dar sunt momente în care nu observ tot ce se întâmplă în jurul meu și mă las distras. În astfel de momente, ar fi bine să-mi amintesc ce a subliniat judecătorul, și anume că, deși a conduce poate fi plăcut și palpitant, rămâne totuși o responsabilitate mare și serioasă.

În cartea Deuteronom, citim cum israeliții au ajuns în sfârșit la intrarea în Țara Promisă. În curând, aveau să găsească bucurie și entuziasm trăind în orașe pe care nu le construiseră și mâncând recoltele pe care nu le plantaseră. Dar înainte de a putea locui în acea nouă țară, au participat la o ceremonie solemnă. Spre sfârșitul acesteia, Moise a spus următoarele:

Astăzi, Domnul Dumnezeul tău îţi porunceşte să împlineşti legile şi poruncile acestea; să le păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta şi din tot sufletul tău. Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi rânduielile Lui şi vei asculta de glasul Lui. (Deuteronom 26:16-17)

În perioada care a urmat acelei ceremonii, israeliții s-au comportat probabil cu mai multă grijă decât o făcuseră înainte. Dar, pe măsură ce anii treceau, s-au rătăcit. Nu au mai observat cu claritate tot ce era în jurul lor și s-au lăsat distrași. Așa că Domnul le-a trimis profeți cu îndrumări și mustrări, pentru a-i readuce pe israeliți la realitatea declarației lor că numai Domnul este Dumnezeu.

Pe calea cea dreaptă și îngustă deschisă de Domnul Isus, trăim acum în starea cea nouă a răscumpărării. Și ce libertate și bucurie ne însoțesc pe cale, mai ales cu cât parcurgem mai mulți kilometri! Avem mai multă mângâiere în Duhul; avem mai multă încredere în a vorbi cu și despre Dumnezeu și mai puțină anxietate cu privire la a trăi în neprihănire.

Dar dacă devenim neatenți, distrași sau nesiguri în privința direcției de urmat, Pavel ne oferă îndrumări care ne readuc la mărturisirea noastră inițială de credință:

Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. (1 Timotei 6:12)

Acești martori sunt pe drum alături de noi, să ne încurajeze. Și prin mărturia noastră, mulți care nu-L cunosc pe Domnul pot face o întoarcere de 180 de grade și ni se pot alătura pe Calea Credinței.”

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat