Recent, s-a pus întrebarea dacă „harul” înseamnă, de fapt, „iubire”. Biblia folosește mai multe cuvinte pentru iubire. Unul dintre cele mai cunoscute este „agape”, care exprimă iubirea necondiționată. Însă cuvântul grecesc folosit pentru „har” este „charis”, care se referă la favoarea nemeritată, la bunătatea oferită fără ca omul să o poată câștiga prin propriile merite.
În înțelegerea omenească, există adesea ideea că iubirea trebuie câștigată. Se poate ajunge chiar la o relație de tipul „fac ceva, iar în schimb primesc ceva”. Astfel, apare și concepția greșită că, dacă omul este suficient de bun, Dumnezeu îl va privi cu mai multă bunăvoință.
Dacă face suficiente fapte bune, dacă merge în fiecare săptămână la biserică, dacă citește Biblia, dacă postește, dacă dăruiește suficient și îndeplinește toate aceste lucruri, atunci Dumnezeu ar trebui să-i zâmbească, într-un fel, mai mult.
Dar vestea bună a Evangheliei este că harul lui Dumnezeu este un dar. Este favoarea Lui nemeritată. Nu poate fi cumpărată, câștigată sau obținută prin fapte. Harul este primit prin credință, datorită lucrării Domnului Isus Hristos.
În Efeseni 2:4-10, apostolul Pavel explică acest adevăr:
„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos – prin har sunteți mântuiți. El ne-a înviat împreună și ne-a pus să ședem împreună în locurile cerești, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi în Hristos Isus.
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Așadar, faptele bune nu sunt prețul prin care se cumpără harul. Ele sunt rodul unei vieți transformate de Dumnezeu.
Omul a fost creat pentru comuniune cu Dumnezeu. Încă din grădina Edenului, planul lui Dumnezeu a fost ca omul să trăiască în apropierea și în prezența Lui. Păcatul a deteriorat această relație, iar omul are nevoie de iertare și de restaurare.
Și totuși, dragostea lui Dumnezeu nu a încetat. Romani 5:8 spune:
„Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.”
Aceasta este esența harului: Dumnezeu nu a așteptat ca omul să devină vrednic pentru a-i arăta dragoste. Hristos a murit pentru oameni chiar atunci când aceștia erau încă păcătoși.
Când omul înțelege harul lui Dumnezeu și își găsește identitatea în Hristos, perspectiva asupra vieții se schimbă. Nu mai este vorba despre încercarea de a câștiga iubirea lui Dumnezeu, ci despre a trăi din siguranța iubirii și a harului pe care El le oferă.
De aceea, credinciosul poate veni cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, la „scaunul harului”, nu pentru că ar avea suficiente merite, ci datorită Domnului Isus Hristos.
Harul nu este o recompensă pentru cei care au făcut totul bine. Este darul lui Dumnezeu pentru cei care Îl primesc prin credință.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat