În cultura de astăzi, mulți oameni sunt de părere că ar trebui să trăim după propriile standarde, fără să ținem seama de Cuvântul lui Dumnezeu. Unii doresc binecuvântările promisiunilor lui Dumnezeu, fără a se supune ascultării față de El. Cu toate acestea, pentru a fi cu adevărat fericiți și împliniți, trebuie să ne examinăm pe noi înșine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu și să trăim după el.
Sfânta Scriptură afirmă:
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105)
Stresul și tensiunile vieții pot deveni și mai insuportabile când trăim într-o neascultare egoistă față de Cuvântul credinței. Totuși, simpla supunere și ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu ne eliberează de stresul impus de tendințele culturale. Îndoiala vă paralizează, dar credința vă dă putere; așa că faceți acel salt! Credința pusă în practică aduce victoria!
Biblia spune în Iacov 2:26 că o credință fără fapte este moartă. Am învățat că atunci când avem credință însoțită de fapte, adică acțiune, ea este vie. Credința fără fapte poate fi doar o fantezie neîmplinită. Căci dacă am credința că Dumnezeu mă călăuzește, dar nu-L urmez și nu acționez în consecință, atunci credința se transformă în îndoială, iar inacțiunea duce la moarte: moartea credinței mele și moartea visului meu. Aceasta este o stare teribilă în care să trăiești.
Credința neîmplinită se strecoară în viața cuiva ca uleiul în apă. La fel cum uleiul murdărește apa, așezându-se ca o peliculă urâtă care distruge puritatea apei, tot așa îndoiala, întărită de inacțiune, acoperă puritatea credinței, făcând-o poluată, nepotrivită și inutilizabilă. Credința activată de fapte îndepărtează îndoiala care acoperă apa vieții, o curăță și recuperează puritatea darului pe care ascultarea îl aduce la îndeplinire.
Trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători. Este atât de omenește să ascultăm Cuvântul, să ne bucurăm de ceea ce auzim și apoi… doar să medităm. Doar gândindu-ne la credință, plantăm semințele îndoielii, care cresc și devin copacul puternic al amânării, care poartă frunzele otrăvitoare ale inacțiunii.
„Ci își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit.” (Psalmul 1:2-3)
Putem fi ca niște soldați pregătiți care se ridică la ordin, trecând la acțiune la porunca Comandantului nostru, Domnul Dumnezeu. Dar ce facem noi în schimb? Auzim ordinul și dorim să sărim, dar inacțiunea și ezitarea ne țin blocați în pregătiri. Ce priveliște tristă, să vezi armata Domnului amânând în fața Lui! Cât de nedemn!
Mai bine să sărim și să cădem decât să rămânem blocați în poziția ghemuită, gata să sărim. A sta ghemuit este o poziție dificilă în care să rămâneți. Nu vă puteți așeza. Nu vă puteți ridica. Nu vă puteți odihni în succesul obținut și nici nu vă puteți bucura de satisfacția unei lucrări bine făcute. Haideți, faceți pasul credinței! Puteți vedea pe parcurs cât de sus trebuie să săriți! Mai bine să eliberați tensiunea și să vă întindeți în timpul saltului decât să trăiți cu tensiunea constantă de a fi blocați în poziția de așteptare. Saltul ascultării este calea cea mai bună. Faceț acel salt al credinței. Ne vedem pe drumul spre înălțime!
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat