„Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu. Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?” (Luca 14:27-28)
Când Îi spunem „Da” Domnului Isus, de multe ori nu înțelegem cât de mult va urma să ne coste a-L urma pe Salvatorul. „Mântuirea este un dar gratuit”, spun oamenii. Și este adevărat. Domnul Isus a venit și S-a adus pe Sine ca jertfă de răscumpărare pentru păcatele noastre, iar cei care au primit harul Său pot mărturisi că Domnul le-a eliberat sufletul apăsat de povara păcatelor. Apoi Domnul a făcut din noi o creație nouă, numai prin har; dar a existat un cost. De fapt, s-a dovedit a fi mai mult decât am fi dispuși noi să plătim. Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.
„Credeam că aș putea avea mântuire și să mă simt confortabil. Credeam că pot să-I spun lui Dumnezeu că El este responsabil, dar apoi să-mi păstrez dreptul de veto în anumite situații. Nu aș fi mărturisit niciodată aceste lucruri, dar le-am crezut în adâncul inimii mele înșelătoare.
Adevărul este că am ajuns la credință având o înțelegere neclară a legământului, care este un acord permanent și irevocabil, făcut de Dumnezeu cu noi prin Hristos. Ceea ce avea El urma să fie al meu, iar ceea ce aveam eu urma să fie al Lui și, pe cât era de sigur că puteam să invoc Numele Domnului pentru orice nevoie, pe atât de sigur și El putea să mă cheme să renunț la orice și la toate.
Așa a început lungul drum al pierderii și al lepădării de sine spre cel mai mare câștig imaginabil vreodată. A trebuit să învăț să socotesc precum Pavel: „ Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:8). Domnul Isus a început să mă cheme să-mi părăsesc idolii și lucrurile pe care le consideram mai importante decât cele pe care pretindeam că le iubesc cel mai mult.
Îmi amintesc că a trebuit să „dau la moarte” chiar obiceiurile de care odinioară mă bucuram cel mai mult, scoțându-le din viața mea. Sună dur, dar când ceva stă în calea noastră și a vieții însăși, ceea ce Domnul Isus este pentru noi, singurul lucru just este să-l scoateți din locul nepotrivit. Unele dintre ele erau în mod inerent păcătoase și destul de ușor de observat, dar altele erau mai subtile și cereau timp pentru a fi recunoscute și chiar învinse, cum ar fi ambiția personală.
Cuvântul Sfânt m-a ajutat în călătorie, în special Evanghelia după Matei. Când Domnul Isus își îndeplinea slujirea pământească, diverși oameni s-au gândit să-L urmeze:
Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi I-a zis: „Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.” Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Un altul, care era dintre ucenici, I-a zis: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.” „Vino după Mine”, i-a răspuns Isus, „şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.” (Matei 8:19-22)
Puteți observa că scribul își închipuia că va continua să se simtă confortabil urmându-L pe Domnul Isus, dar noi suntem chemați să mergem oriunde merge El, iar confortul nu face parte din procesul decizional. Apoi, un ucenic a crezut că va putea să-L urmeze pe Mesia atunci când îi va fi convenabil, dar când Domnul ne cheamă, doar ascultarea absolută este potrivită. Acesta este Regele regilor și El merită supunerea noastră imediată și necondiționată.
Așa că Dumnezeu m-a călăuzit, ajutându-mă să ies din zona mea de confort și să navighez pe ape tulburi. Domnul m-a îndemnat să fac lucruri grele în momente nepotrivite, din punctul meu de vedere, pentru că El este acolo cu mine, în necunoscut și în dificultate. Salvatorul mă disciplinează cu blândețe și mă conduce acum spre sfințenie, zi de zi, transformându-mă din glorie în glorie. Trebuie doar să fiu dispus, deschis și predat procesului de remodelare a dorințelor mele.
Eu exist acum pentru Mântuitorul. Dar dumneavoastră? Veți trăi pentru El?”
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat