O mega-biserică din Georgia, Statele Unite, a botezat 400 de persoane în cadrul slujbelor desfășurate pe parcursul unui weekend în cele trei campusuri ale sale.
Pastorul Jason Britt de la Biserica Bethlehem a simțit chemarea de a organiza botezul în masă după o serie de predici despre Duhul Sfânt.
Cele trei campusuri au organizat botezurile pe 1 martie, iar într-o postare pe rețelele de socializare s-a afirmat că „Biserica Bethlehem trăiește o mișcare a lui Dumnezeu care poate fi explicată doar prin faptul că Duhul Sfânt lucrează în poporul Său”.
„Semințele au fost plantate de ani de zile, iar acel sfârșit e săptămână a fost momentul recoltei”, a declarat un purtător de cuvânt al bisericii pentru The Christian Post. „Ceea ce am văzut a fost punctul culminant al multor puncte de legătură diferite: grupuri mici, întâlniri cu membrii personalului și alți credincioși.”
Pastorul Britt urma să predice din Faptele Apostolilor 2, despre modul în care Duhul Sfânt a coborât asupra bisericii primare în ziua Cincizecimii, concentrându-se pe îndemnul: „pocăiți-vă și fiți botezați”. El a spus că „o biserică plină de Duhul Sfânt este plină de oameni sensibili la Duhul Sfânt, iar acești oameni sensibili la Duhul Sfânt Îl ascultă”.
Biserica a declarat că îi sprijină pe cei botezați în grupuri săptămânale de ucenicie, întâlniri individuale cu personalul și scrisori de încurajare din partea grupurilor mici.
Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat

