Pentru majoritatea dintre noi, sezonul Paștelui înseamnă două sărbători: Duminica intrării Domnului Isus în Ierusalim și Duminica Învierii.
Iată o altă perspectivă din partea autorului articolului publicat de cbn.com, care împărtășește din experiența personală. „Am vizitat o biserică care sărbătorește Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor înainte de Paște. Înainte de Duminica Învierii, ne-am întâlnit zilnic pentru slujba religioasă și o masă comunitară. Biserica a rămas deschisă în fiecare seară pentru rugăciune, închinare și o plimbare interactivă pe calvarul spre Golgota. Nu eram pregătit pentru impactul pe care l-a avut parcurgerea acestor pași pe urmele Domnului Isus în Săptămâna Mare asupra părtășiei mele zilnice cu Domnul.
Pe măsură ce am luat parte la fiecare experiență, am observat că încetinesc. În loc să mă grăbesc de la Duminica intrării Domnului Isus în Ierusalim direct la Sărbătoarea Paștelui, m-am oprit să mă gândesc la ce a însemnat fiecare pas din călătoria Domnului Isus pentru El și pentru mine. Până la sfârșitul Săptămânii Patimilor, inima mi s-a frânt – pentru ce a îndurat Domnul Isus Hristos pentru mine și pentru lumea rănită din jurul meu.
Sărbătoarea din Duminica Învierii este o amintire minunată a ceea ce a făcut Domnul Isus pe cruce, dar am început să-mi dau seama că, trecând cu vederea drumul dureros până la Golgota, am ratat ceva vital în umblarea mea zilnică – și anume, costul de a-L urma. În Luca 9:23, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi:
„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”
Sărbătorirea victoriei Domnului Isus asupra păcatului și a morții este minunată, nu-i așa? Dar crucea? Crucea este inconfortabilă și chiar dureroasă. Cu toate acestea, Domnul Isus ne cheamă să ne luăm crucea zilnic și să-L urmăm. Sacrificiul Lui este exemplul suprem – să ne mortificăm propria voință și dorință pentru a trăi numai pentru El. Acesta este un adevăr mai greu de înghițit.
Dar lucrul minunat despre Paște este că ne reamintește, de asemenea, că scopul final al predării noastre nu este doar slujirea, ci iubirea. În ultima noapte petrecută de Domnul Isus cu ucenicii, ei au sărbătorit împreună masa de Paște. Iar Domnul și Învățătorul lor a făcut ceva la care nu se așteptau niciodată: le-a spălat picioarele.
Iată-L pe singurul Fiu al lui Dumnezeu – care era pe cale să facă sacrificiul suprem – angajându-Se în actul unui slujitor smerit. Nu este nevoie să ne imaginăm cum au răspuns ucenicii Săi în acel moment. Evanghelistul Ioan consemnează declarația fermă a lui Petru: Domnul Isus nu îi va spăla niciodată picioarele! Dar Domnul i-a amintit cu blândețe și lui, și nouă: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” (Ioan 13:8)
Acest act de slujire nu a fost doar o ilustrare a mântuirii noastre personale. Domnul Isus ne dă un exemplu tangibil despre ceea ce înseamnă de fapt să ne luăm crucea și să-L urmăm – a-i sluji pe alții din dragoste. Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi în Ioan 15:12-13 să-I urmeze exemplul:
„Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”
Acest lucru l-a făcut Domnul Isus pe cruce. Despre aceasta este vorba și în Săptămâna Patimilor: iubire și sacrificiu. Cele două nu pot fi separate. Adevăratul sacrificiu crește din iubire – mai întâi, din dragostea lui Dumnezeu pentru noi și apoi, din dragostea noastră față de ceilalți. Nu vom putea să-i iubim pe alții în mod jertfitor până când nu vom experimenta dragostea și sacrificiul lui Dumnezeu pentru noi.”
Așadar, vă invit să vă luați un timp săptămâna aceasta pentru a le experimenta pe ambele — mergând cu Domnul Isus pe calea dintre cele două sărbători.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat