Hărțuirea creștinilor din Israel este în creștere 

Creștinii din Israel se confruntă cu un nivel tot mai ridicat de agresiune la adresa lor, potrivit unei organizații care monitorizează cazurile de hărțuire.

Centrul de Date privind Libertatea Religioasă (Religious Freedom Data Center) afirmă că s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri în care credincioșii din Țara Sfântă au fost victime ale abuzurilor, deși incidentele respective nu constituie persecuție.

Creștinii reprezintă o mică minoritate din populația țării, aproximativ 2%. Principala diviziune religioasă este între evrei, care reprezintă 73% din cetățeni, și musulmani, cu 18% .

Centrul de Date gestionează o „linie telefonică de urgență” pentru a înregistra cazurile și dispune de o echipă de 200 de voluntari care ajută la menținerea evidențelor. Fondatoarea, Yisca Harani, a explicat pentru Premier Christian News motivul pentru care a început această activitate: „Nu este vorba că nu știam de existența unui sentiment anticreștin, dar, ca activistă interreligioasă, mă deranjează că astfel de lucruri se întâmplă în țara mea.”

Cercetătoarea creștină afirmă că, deoarece incidentele nu sunt întotdeauna violente, poliția adesea le ignoră. Poate fi un incident când un creștin este scuipat, pot fi înjurături, poate fi vandalizarea unui indicator care îndrumă către o biserică… A închide ochii la aceasta înseamnă, practic, încurajare.”

Organizația înregistrează aceste incidente de 3 ani și publică rapoarte trimestriale. Anul acesta s-au înregistrat 70 de cazuri de hărțuire împotriva creștinilor, ceea ce indică faptul că numărul total va fi mai mare decât cel de anul trecut.

Când a fost întrebată de ce s-au intensificat aceste incidente, Harani a spus: „În ultimii ani, există multă tensiune în Israel. Cu siguranță, după 7 octombrie, oamenii care văd lucrurile în alb și negru îi consideră pe toți cei care nu sunt evrei ca pe o potențială amenințare… aceasta este o viziune foarte simplistă.”

Ea ține să sublinieze totuși că ceea ce se întâmplă nu reflectă atitudinea poporului evreu față de credincioșii din Țara Sfântă. „Cunosc aproximativ 150 de ghizi turistici care sunt întristați de ideea că turiștii și pelerinii lor dragi pot fi abuzați de extremiști, așa că ei sunt primii care se înscriu în programul meu de voluntariat.”

Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat