Succesul adevărat nu se construiește prin câteva momente spectaculoase, ci prin muncă, perseverență și credincioșie, zi de zi. Pastorul John Piper oferă câteva principii importante pentru o viață trăită cu scop.
În primul rând, nu trebuie să ne comparăm cu alții. Măsura noastră nu este omul de lângă noi, ci ceea ce putem deveni în Hristos.
Apoi, trebuie să avem un scop clar și să ne concentrăm asupra lui. Dacă suntem căsătoriți și avem copii mici, aceasta este etapa vieții în care Dumnezeu ne-a așezat. Să-i slujim cu toată inima, fără să regretăm că nu putem face și alte lucruri.
Piper mai amintește de un principiu esențial: slujirea noastră nu este o încercare de a câștiga acceptarea lui Dumnezeu. Lucrăm cu toată puterea tocmai pentru că, prin Hristos, suntem deja în relație cu El.
Biblia spune în Filipeni 2:13: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.”
De aceea, să lucrăm cu seriozitate, să nu renunțăm și să ne folosim bine timpul pe care îl avem. Piper ilustrează ideea printr-o imagine simplă: un copac mare este doborât prin mai multe lovituri de topor. Nu renunțați doar pentru că rezultatele nu apar imediat.
Și, poate cel mai important, să găsim acel domeniu în care Dumnezeu ne-a înzestrat și să ne investim în el cu pasiune, pentru gloria Lui.
Credincioșia de astăzi, repetată zi după zi, poate deveni rodul unei vieți întregi.
Articol publicat de desiringgod.org, tradus și adaptat

