Isus, când a auzit vestea aceasta, a plecat de acolo într-o corabie, ca să Se ducă singur la o parte, într-un loc pustiu. Noroadele, când au auzit lucrul acesta, au ieşit din cetăţi şi s-au luat după El pe jos. Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi. (Matei 14:13-14)
Către cine vă îndreptați atunci când vi se aduce la cunoștință o veste proastă? Familie, prieteni, consilieri? Sau poate veniți înaintea lui Dumnezeu pentru a găsi încurajare și consolare. Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.
„Când am aflat vestea despre moartea bunicii mele, sentimentul de pierdere m-a copleșit. Ea trăise o viață lungă și exemplară, părăsind această lume în pace la 95 de ani. Totuși, greutatea pierderii ei m-a apăsat și am știut că trebuie să mă întorc la mângâierea Tatălui meu ceresc.
În Sfânta Scriptură citim că, atunci când Domnul Isus a aflat despre moartea prietenului și precursorului Său, Ioan Botezătorul, El a căutat alinare în brațele Tatălui Său ceresc și a dorit să Se retragă cu barca într-un loc liniștit. Dar înainte ca Domnul să ajungă la acel timp râvnit de a fi singur cu Dumnezeu, a fost întrerupt de mulțimi de oameni nevoiași. De îndată ce a ajuns la mal, i-a văzut pe oameni și a fost dispus să-i slujească. Știind că Domnul Isus primise acea veste gravă mai devreme în acea zi, ucenicii L-au încurajat să dea „drumul noroadelor”, mai ales dat fiind faptul că locul era pustiu și nu aveau de unde să-și procure mâncare (Matei 14:15). Mântuitorul a avut o asemenea compasiune încât, chiar și în mijlocul durerii adânci, a fost mișcat să hrănească mulțimea flămândă, înmulțind în mod miraculos cinci pâini și doi pești în suficientă hrană pentru 5.000 de oameni. În cele din urmă, dând drumul mulțimilor și ucenicilor, Domnul Isus „S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte” (Matei 14:23).
Citim în Evanghelii că Domnul Isus se retrăgea adesea într-un loc pustiu pentru a Se bucura de părtășia nestingherită cu Dumnezeu (Marcu 1:35; Luca 5:15-16; 6:12-13; Matei 15:29). Compania restauratoare și neîmpărțită a Tatălui Său a fost parte integrantă a slujirii Sale. Ascendentul și descendentul misiunii Domnului Isus au presupus îngrijirea nevoilor oamenilor, intercalate cu perioade de liniște în prezența reînnoitoare a lui Dumnezeu. Aceste momente cu Tatăl L-au reîncărcat pe Hristos, înviorându-L pentru o slujire puternică și plină de compasiune.
La rândul nostru, provocările și circumstanțele vieții ne apasă adesea, privându-ne de energia de a trăi și de a sluji așa cum ar trebui. Când suntem împovărați de pierderi sau de datoriile vieții de zi cu zi, avem întotdeauna un loc sigur unde să ne depunem poverile. În compania Tatălui nostru ceresc, găsim putere spirituală, astfel încât, chiar și noi, să putem extinde vindecarea lui Dumnezeu asupra unei lumi aflate în nevoie.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat