Uneori, ascultarea de Dumnezeu înseamnă să acceptăm lucruri care, la prima vedere, par greu de înțeles. Un exemplu găsim în Ieremia 38, când Dumnezeu le transmite evreilor, prin prorocul Său, că singura cale de supraviețuire era să se predea babilonienilor.
În Ieremia 38:2-3 citim:
„Așa vorbește Domnul: «Cine va rămâne în cetatea aceasta va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă, dar cine va ieși la haldei va trăi; va avea ca pradă de război viața lui și va trăi. Așa vorbește Domnul: Cetatea aceasta va fi dată în mâinile oștirii împăratului Babilonului, care o va lua.»”
Părea de neconceput! Cum să renunțe la cetatea lor, la zidurile ei și la templu? Totuși, Dumnezeu urmărea ceva mult mai important decât păstrarea unor construcții: El dorea întoarcerea inimilor poporului Său.
Prin această disciplinare, Dumnezeu nu urmărea distrugerea definitivă a poporului, ci restaurarea lui. Iar lecția este valabilă și pentru noi. Uneori, Dumnezeu îngăduie încercări și corectări dureroase, nu pentru că nu ne iubește, ci tocmai pentru că ne iubește și dorește să ne apropie de El.
În Evrei 12:11 citim:
„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.”
Așadar, să nu fugim de lucrarea prin care Dumnezeu ne corectează și ne formează caracterul. El este un Tată desăvârșit, care ne cunoaște, ne iubește și dorește să ne facă asemenea chipului Fiului Său.
Chiar dacă uneori drumul prin care ne conduce este greu, să avem încredere că mâna care ne disciplinează este aceeași mână care ne iubește și ne restaurează. Dumnezeu poate transforma chiar și durerea într-un prilej de creștere spirituală.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat

