O mamă din Spania mărturisește cum Dumnezeu i-a ocrotit fiica în urma tragicului accident feroviar din 28 octombrie, când două trenuri s-au ciocnit.
Maria călătorea cu trenul de la Madrid spre Sevilla, când garnitura în care se afla a fost implicată în accident. Tânăra a rămas prinsă sub mai multe vagoane, grav rănită, dar conștientă. Deși salvatorii nu o puteau vedea și nici auzi, ea a găsit puterea să strige după ajutor. Un pompier a auzit-o, iar patru salvatori au reușit să o scoată dintre fiarele contorsionate.
Maria pierduse mult sânge și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență, urmată de mai multe zile la terapie intensivă. Mama ei spune că a văzut mâna lui Dumnezeu în această salvare și s-a rugat neîncetat pentru viața fiicei sale.
Dincolo de rănile fizice, Maria trebuie să depășească și trauma accidentului. Persoana care o însoțea în călătorie și-a pierdut viața. După zile critice, tânăra a fost transferată într-un salon, iar mama poate din nou să vorbească cu ea și să-i vadă zâmbetul.
În această încercare, un verset din Marcu 5:41 a devenit rugăciunea mamei:
„Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!”
Mama speră ca Maria să se ridice nu doar din patul de spital, ci și deasupra fricii și a amintirilor dureroase. Ea recunoaște că nu poate explica de ce fiica sa a supraviețuit, în timp ce alții și-au pierdut viața, dar este recunoscătoare că Dumnezeu le-a dat putere să treacă prin această tragedie.
Mesajul ei este unul de credință și speranță: chiar și în cele mai întunecate momente, Dumnezeu nu ne părăsește.
Articol publicat de evangelicalfocus.com, tradus și adaptat

