Cu toții ne confruntăm uneori cu teama de a fi respinși sau cu nesiguranță în fața unor situații dificile. Însă Dumnezeu ne poate da curajul de a merge înainte și de a face ceea ce ne cere, chiar și atunci când nu ne este ușor.
Un exemplu în acest sens este prorocul Ieremia, care a trăit într-o perioadă în care poporul lui Iuda se îndepărtase de Dumnezeu. Deși îi iubea pe oameni, Ieremia a ales să asculte de Domnul și să-i cheme la pocăință, avertizându-i asupra consecințelor neascultării. În același timp, el s-a rugat pentru popor, cerând îndurarea lui Dumnezeu.
Și astăzi, credința ne cheamă să facem ceea ce este drept, chiar dacă acest lucru presupune să ne înfruntăm temerile. În Romani 8:28, apostolul Pavel ne oferă această încurajare:
„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”
Iar în Iosua 1:9, Dumnezeu ne îndeamnă:
„Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: «Întărește-te și îmbărbătează-te»? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.”
Curajul nu înseamnă absența fricii, ci hotărârea de a merge înainte, încrezându-ne în Dumnezeu. Prin fiecare pas făcut cu credință, putem învăța să depășim nesiguranța și să ne maturizăm spiritual.
Așadar, în ce domeniu al vieții aveți nevoie de mai mult curaj? Poate într-o decizie dificilă, într-o conversație pe care o amânăm sau într-un pas pe care ne temem să-l facem. Să ne încredem în Dumnezeu și să înaintăm cu credință, amintindu-ne că nu suntem singuri. El ne promite că va fi cu noi oriunde vom merge.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat

