Liderii creștini se află în prima linie în urma devastării produse de cele două cutremure din Venezuela, în timp ce echipele de salvare continuă să caute printre dărâmături eventualii supraviețuitori.
Organizația Aid to the Church in Need (ACN) face apel la sprijin în rugăciune și ajutorare pentru bisericile afectate de cutremurele violente de miercuri. Cel puțin 920 de persoane au murit și 3.360 au fost rănite, iar zeci de mii sunt date dispărute.
„Preoții pleacă în căutarea victimelor și îi ajută pe cei pe care îi găsesc”, a declarat Nathalie Raffray de la ACN pentru Premier Christian News. „Pretutindeni se văd clădiri prăbușite, familii strămutate, comunități întregi care caută adăpost. Preoții stau de vorbă cu oricine are nevoie de ajutor.”
Organizația caritabilă a trimis o sumă inițială de 100.000 de euro la câteva ore după lansarea apelului. Aceasta colaborează cu partenerii de pe teren pentru a sprijini eforturile de ajutorare, în timp ce liderii oferă sprijin practic și pastoral.
Episcopul Pablo Pérez a declarat pentru ACN: „Nu avem curent electric și la seminar, multe ziduri s-au prăbușit. Slavă Domnului că preoții nu au avut probleme grave, deși multe biserici au suferit pagube semnificative. Două clădiri din fața seminarului s-au prăbușit.”
Arhiepiscopul de Caracas a confirmat organizației caritabile că au existat victime în parohia sa, dar preotul acesteia a fost „salvat în mod miraculos”, în ciuda prăbușirii casei și a bisericii. Întreruperile de curent electric și de internet au îngreunat comunicarea, iar lipsa alimentării cu apă reprezintă un motiv de îngrijorare.
Luis Vildoso de la ACN pentru Venezuela, a declarat: „Biserica… rămâne alături de oameni. Ea îi mângâie pe cei îndoliați, însoțește familiile care îi caută pe cei dragi și își deschide porțile tuturor celor care au nevoie de adăpost.”
Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat

