Către cine vă trimite Dumnezeu?

Când vă gândiți la persoana pe care Dumnezeu a folosit-o pentru a vă conduce la Mântuitorul, cine vă vine în minte? Când meditați la cei care au reflectat imaginea Domnului Isus prin felul în care i-au iubit pe ceilalți, pe cine vă imaginați?

Autorul articolului publicat de cbn.com împărtășește din experiența personală.„ Îmi imaginez că mulți dintre cunoscuții mei ar răspunde la această întrebare cu numele tatălui meu. El era un adevărat erou în a petrece timp cu oamenii în vizite la domiciliu. Tata a slujit ca pastor timp de peste două decenii și era cunoscut pentru faptul că își făcea timp să-i viziteze pe enoriași și să stea de vorbă cu ei. A lua contact personal cu oamenii îi venea natural și a reușit să-i conducă pe mulți la Domnul Isus pe patul de moarte, pentru că își făcuse timp să stea alături de ei de-a lungul anilor.

Tatăl meu îmi amintește de apostolul și misionarul Filip din Faptele Apostolilor 8. Aici, Dumnezeu aranjează o întâlnire divină pentru ca Filip să împărtășească Evanghelia unui eunuc de seamă din Etiopia, un demnitar care se ocupa de trezoreria reginei. Acest om evlavios tocmai încheiase un pelerinaj la Ierusalim și era un adevărat căutător al lui Dumnezeu. Când Filip se apropie de el, călăuzit de Duhul Sfânt, eunucul medita la un pasaj profetic din Isaia 53. Cu toate acestea, el nu era conștient că acesta era chiar o profeție mesianică care Îl indica pe Hristos.

Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. (Faptele Apostolilor 8:30-31)

La fel ca acest eunuc etiopian, mulți oameni din zilele noastre caută să-L cunoască pe Dumnezeu, dar nu au revelația cu privire la cine a spus Domnul Isus însuși că este. Așa cum a declarat Domnul Isus, cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Tatăl (Ioan 14:9). Apostolul Pavel arată clar că este responsabilitatea noastră de creștini să le aducem această veste bună:

Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? (Romani 10:13-14)

Dumnezeu l-a atras pe acest eunuc la Sine și a fost dispus să-l urmărească prin intermediul lui Filip. Eunucul îl invită pe Filip să se așeze lângă el în car și să-l ajute să înțeleagă ceea ce citește. A sta alături de cineva înseamnă a petrece timp cu acea persoană; este o invitație la părtășie. Filip acceptă oferta și îi împărtășește vestea bună despre Domnul Isus Hristos. Istoricii susțin că, odată ce demnitarul s-a întors acasă, el a fost primul care a vestit despre Domnul Isus în Etiopia.

În viața dumneavoastră, către cine vă călăuzește Domnul, dintre cei care Îl caută? Fie că este vorba de o întâlnire divină de scurtă durată, fie că este vorba de cineva cu care ați „petrecut timp” de-a lungul anilor, Dumnezeu dorește să lucreze prin mărturia dumneavoastră pentru a completa răspunsuri la întrebările pe care aceștia le au despre El. Ca și Filip, fie ca noi să putem fi sensibili la îndemnurile Lui și să recunoaștem aceste momente cu valoare eternă.

Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat