De ce îngăduie Dumnezeu suferința?
Întrebarea pe care o avem în față este una dificilă. Nu pentru că nu ar exista răspunsuri la ea, ci mai degrabă pentru că abordarea ei ne-ar putea face să părem lipsiți de compasiune. La urma urmei, suferința este teribilă. Mai mult decât o simplă problemă, asociem pe bună dreptate suferința cu răul. Ea ne afectează pe toți în diferite grade, pe unii în mod extrem de dureros. Mai mult, ideea că Dumnezeu este suveran asupra suferinței nu este satisfăcătoare din punct de vedere emoțional pentru mulți oameni. De ce, se întreabă oamenii, ar permite Domnezeu violul sau colonialismul? Dacă nici măcar o vrabie nu cade pe pământ fără voia lui Dumnezeu (Matei 10:29), adaugă alții, atunci nici trupurile celor nevinovați, împușcați în război, nu cad fără voia Lui.
Aceste afirmații au fost abordate cu ceva timp în urmă de un teolog african, într-un interviu acordat lui THEE ALFA HOUSE, o emisiune panafricană. El exprimă stupoarea fiicei lui, când aceasta a înțeles următorul fapt: „Armele și Bibliile au venit pe același vapor? Soldații și misionarii au venit pe același vapor?” Ea și-a încheiat reflecția cu următoarele cuvinte: „El este un Dumnezeu prezent. Mie îmi place Dumnezeul absent.”
Totuși, argumentul că oamenii acceptă mai degrabă un Dumnezeu absent nu oferă un răspuns mai bun la întrebarea privind răul și suferința. Dacă Dumnezeul absent este cu adevărat Dumnezeu, atunci El știa ce se va întâmpla și nu s-a limitat doar la a permite ca acest lucru să se întâmple, ci s-a retras în mod activ din suferința umană. Atunci El este indiferent față de tot ce se întâmplă sub soare, nepăsător față de strigătele noastre.
În lucrarea sa, African Religions and Philosophy, John Mbiti consemnează că majoritatea teologiei africanilor despre Dumnezeu îl prezintă ca fiind atotștiutor. „Nu există nimic”, scrie Mbiti, „ascuns de El. El este numit Cel Înțelept, a cărui înțelepciune, cunoaștere și înțelegere sunt fără limită” (p. 56). Acest lucru ridică o provocare pentru susținătorii spiritualității africane. Dacă „Dumnezeul absent” este atotștiutor, rezultă că El știa despre colonizarea africanilor, dar a ales să rămână deoparte. Cu siguranță, omnisciența include și presciența. Dacă Dumnezeu este „atotștiutor”, atunci viitorul nu este un mister pentru El. El știa că strămoșii nu puteau împiedica colonialismul. Vapoarele nu L-au surprins. El nu le-a oprit.
Revenind la afirmația lui Mbiti, trebuie să ne întrebăm dacă acest Dumnezeu absent este la fel de înțelept pe cât pretinde. Desigur, unii vor insista că, în înțelepciunea sa, Dumnezeu a dat strămoși și spirite pentru a-și proteja poporul. Dar acest lucru ar ridica din nou întrebări cu privire la înțelepciunea sa. Mai mult, sugerează că spiritele și strămoșii sunt de fapt neputincioși. Pentru că au eșuat în sarcina lor. Acest Dumnezeu îndepărtat, distant, nu pare a fi foarte înțelept, în cele din urmă. De ce i-ar încredința pe africani protecției strămoșilor și spiritelor? Știa că vor eșua? Poate că nu. Dar atunci nu ar fi atotînțelept.
În timpul interviului, teologul african recomandă cu căldură cartea Facing Mount Kenya: The Tribal Life of the Gikuyu, scrisă de fostul președinte kenyan Jomo Kenyatta (1965). În cartea sa, Kenyatta scrie: „Creatorul trăiește în cer… dar are locuințe temporare pe pământ, situate pe munți, unde se poate odihni în timpul vizitelor sale. Vizitele sunt făcute cu scopul de a efectua o «inspecție generală»… și de a aduce binecuvântări și pedepse oamenilor” (p. 224).
Aceasta ridică o întrebare cu privire la natura lui Dumnezeu în teologia africană. Este Dumnezeu omniprezent sau nu? Ambele afirmații nu pot fi adevărate. Dacă se răspunde că Dumnezeu este omniprezent, atunci rezultă că Dumnezeu nu este absent. Cu alte cuvinte, Dumnezeu trebuie să fi fost prezent în timpul colonizării. Dacă Dumnezeu nu este omniprezent, El nu este scutit de vină pentru că a permis atâta suferință în lume. De ce? Dacă Dumnezeu nu este omniprezent, atunci El alege unde să fie și optează să se distanțeze de cei care suferă.
Din nou, în cuvintele lui Kenyatta, „Dumnezeu trăiește în ceruri și nu se preocupă de munca sau de treburile unui singur om. El se ocupă de treburile unui popor întreg.” Problema aici este că și colonialismul intră în jurisdicția lui Dumnezeu, deoarece a afectat grupuri întregi de oameni și porțiuni extinse din Africa. Cu alte cuvinte, faptul că El este distant, nu Îl exonerează. Dumnezeu s-ar putea să nu se implice în detaliile vieții de zi cu zi, dar cu siguranță trebuie să fie preocupat de un întreg continent.
Încercările spiritualității africane de a-l scuti pe Dumnezeu de răspundere în chestiuni legate de rău și suferință, precum colonialismul, printre alte atrocități istorice și actuale, susținând că El este absent, eșuează. De fapt, ele ne conduc spre concluzia că acest Dumnezeu nu este deloc Dumnezeu. Argumentul că El nu era conștient de colonialism nu se potrivește cu faptul că El este atotvăzător și atotștiutor.
Dacă Dumnezeu este atotvăzător, colonialismul sugerează o lipsă gravă de înțelepciune sau de putere, sau ambele. În plus, de ce a creat strămoși și spirite dacă aceștia nu au fost capabili să protejeze poporul african? Acest lucru ar implica faptul că El nu este înțelept sau atotștiutor. În cele din urmă, absența lui Dumnezeu nu poate fi conciliată cu omniprezența lui Dumnezeu.
Articol publicat de thegospelcoalition.org, tradus și adaptat