„Nu ne vei înviora iarăși, pentru ca poporul Tău să se bucure în Tine?” (Psalmul 85:6)
În ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o posibilă trezire spirituală în Marea Britanie. Deși unele statistici au fost contestate, există semne care nu pot fi măsurate doar prin sondaje de opinie. Pentru creștini, o adevărată trezire este lucrarea lui Dumnezeu, care schimbă vieți și aduce oamenii mai aproape de Hristos.
Un exemplu vine din rândul Forțelor Armate britanice. Organizația creștină SASRA, care desfășoară de peste un secol lucrarea de evanghelizare în armată, relatează că interesul militarilor pentru credință este în creștere.
În ultimii doi ani, numărul lucrătorilor biblici ai organizației a crescut de la 13 la 21, după mulți ani în care a rămas aproape neschimbat. Tot mai mulți recruți caută răspunsuri la întrebările despre sensul vieții și participă la studii biblice, servicii religioase și activități creștine.
La centrul de instruire al armatei din Winchester, 26 de recruți au fost botezați sau confirmați într-o singură perioadă de pregătire, iar în alte baze militare se înregistrează, de asemenea, o creștere a numărului celor care își mărturisesc credința în Hristos. Organizațiile care distribuie Biblii în armată spun că cererea pentru Scriptură este mai mare ca niciodată.
Reprezentanții SASRA cred că toate acestea sunt răspunsuri la rugăciunile înălțate de-a lungul anilor pentru o trezire spirituală în rândul militarilor și îi încurajează pe credincioși să continue să se roage, amintind cuvintele Domnului Isus: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii.”
Articol publicat de christiantoday.com, tradus și adaptat

