Unul dintre cele mai dificile adevăruri de internalizat în această viață este că nu ni se va da tot ce ne dorim, chiar și atunci când dorințele noastre sunt legitime. De exemplu, puteți dori o prietenie, un soț, copii sau un loc de muncă, dar niciunul dintre aceste deziderate nu vă este garantat. Sau cel puțin, nu în termenii așteptați. Fiecare dintre acestea sunt dorințe bune și, atunci când ne bucurăm de ele cu smerenie (nu înlocuindu-L pe Dumnezeu, nu ca și idoli), sunt lucruri bune care merită urmărite. Dar Dumnezeu, în voia Sa perfectă, nu promite să ne împlinească toate dorințele noastre pământești.
A fost o dorință legitimă pentru Pavel să se roage ca țepușul din trupul lui să-I fie luat (2 Corinteni 12:8), dar în versetul 9 Pavel spune că Dumnezeu nu i-a împlinit cererea și i-a spus: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”.
Spre deosebire de Pavel, Dumnezeu rareori ne spune nouă, celorlalți, „Nu sau niciodată”, pentru dorințele noastre legitime. De obicei, răspunsul pe care îl primim este: „Harul Meu îți este de ajuns, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune. Așteaptă și vei vedea.” Și asta necesită rezistență și virtutea curajului, combinate cu virtutea speranței. Perseverența ne permite să înaintăm prin negări și respingeri, iar speranța ne menține lucrând spre acea dorință bună în orice mod rezonabil este posibil. Toate acestea acceptând în același timp că, în final, voia lui Dumnezeu se va face și, dacă acea dorință corectă nu este în voia Lui pentru noi, este spre binele nostru să nu o primim.
Cultura noastră face incredibil de dificil să ne refuzăm orice dorință, darămite dorințele pe care Biblia însăși le desemnează ca fiind bune, cum ar fi prieteni, un soț sau o soție, copii, un loc de muncă, sănătate și așa mai departe. Poziția proeminentă a culturii noastre este de a spune „Da!” la orice. „Da!”, meriți acea experiență. „Da!” meriți acel produs. Meriți lucrurile pe care ți le dorești, mai ales dacă trebuie să te îndatorezi pentru ele. Așadar, suntem programați să gândim în termeni de afirmare a dorințelor noastre și de cedare în fața ispitei de la o vârstă fragedă. Și este de două ori mai greu să înduri negarea dorințelor atunci când acestea nu sunt pervertite. Când nu este vorba de dorința după pornografie, ci de dorința de a aștepta cu răbdare împlinirea relației intime în cadrul căsătoriei, doar că nu găsiți un soț sau o soție evlavioasă. Iată o dorință legitimă care nu este împlinită, în timp ce lumea strigă: „Îndeplinește-ți dorințele josnice acum prin pornografie! Renunță!”
Răbdarea este partea cea mai bună a virtuții curajului, potrivit lui Aquinas și Aristotel, deoarece este nevoie de mai mult curaj să înduri suferința decât să te năpustești în luptă. Așadar, îndelunga răbdare care întreține dorința după lucruri bune, dar care nu ni se dau, este o formă de rezistență și necesită mult curaj. Vor exista suferințe și dezamăgiri, dar odată cu acest curaj vine o viziune a binelui pe care îl urmărim și pentru care suferim. Iar sarcina noastră este să păstrăm cu smerenie această dorință , să nu-i permitem să devină un idol și să o prezentăm cu rugăciune înaintea lui Dumnezeu, spunându-I: „Doamne, cred că acesta este un lucru bun de urmărit și, dacă este voia Ta, Te rog să mi-l dai. Purifică-mi motivele. Facă-se nu voia mea, ci a Ta.”
Speranța ne permite să urmărim corect aceste dorințe fără a cădea în capcanele prezumției sau disperării. Când ați decis cu prudență că un lucru anume este bun de urmărit, aveți responsabilitatea de a acționa, de a face ceva în privința lui. De exemplu, dacă vă doriți un loc de muncă, aveți responsabilitatea de a căuta un loc de muncă, de a vă instrui pentru el. Trebuie să acționați. Speranța vă permite să acționați pentru că vă dă satisfacția unei împliniri viitoare. Dumnezeu poate avea un plan diferit pentru a vă îndeplini acea dorință a inimii, dar deocamdată, puteți spera în acel bine.
Dar ce se întâmplă dacă trăim cu speranță, ajungem la sfârșitul vieții și nu găsim niciodată un soț sau o soție, nu avem copii pe cale naturală sau nu găsim niciodată acel loc de muncă mult visat? Înseamnă asta că Dumnezeu a fost necredincios? Nu.
Matei 7:7-11 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
Sarcina noastră este să-I cerem lui Dumnezeu daruri bune. Promisiunea Tatălui nostru iubitor este să ne dea daruri bune, deși cu toții vom trece prin momente dificile în această viață. Și tocmai atunci vom crește în sfințenie și vom deveni asemenea lui Hristos. Da, Domnul ne va da pâine. Dar uneori acea pâine nu va arăta așa cum ne așteptăm. Și trebuie să acceptăm acest lucru și să avem încredere că Tatăl nostru, Cel care cunoaște toate lucrurile, are grijă de noi în mod desăvârșit.
Este drept și bine pentru noi să urmărim lucrurile onorabile cu speranță și răbdare, fiind conștienți totuși că nu le merităm. Dar ni s-a promis pâinea vieții, viața din belșug, speranța învierii și viața veșnică. Ni s-a promis că Tatăl nostru ne va da daruri bune.
Se apropie Crăciunul și, asemenea copiilor care fac liste de dorințe crezând că știu cele mai bune cadouri pentru ei înșiși, dar sunt surprinși în dimineața Crăciunului de daruri mult mai frumoase, Tatăl nostru știe de ce avem nevoie și ne va da lucruri bune, pentru că ne iubește.
Articol publicat de newsletter.oalannoble.com