Un nou studiu realizat de Grupul Barna arată că unul din trei tineri adulți spune că participă la biserică mai des decât în urmă cu un an.
Cercetarea, realizată în rândul generațiilor Z și Milenialilor, arată că 34% participă mai frecvent, în timp ce 45% spun că frecvența nu s-a schimbat, iar 21% merg mai rar.
Rugăciunea este principalul motiv spiritual pentru care tinerii participă la biserică, fiind menționată de 45% dintre respondenți. Pe locul următor se află dorința de a se închina lui Isus împreună cu alți credincioși, indicată de 38%.
Cercetătorii subliniază că datele nu indică neapărat o revenire generală a tinerilor la biserică, ci mai degrabă o creștere a interesului pentru lucruri simple și fundamentale, precum rugăciunea și închinarea.
Potrivit lui Daniel Copeland, vicepreședintele Barna pentru cercetare, provocarea pentru biserici este să-i ajute pe cei care descoperă credința să treacă de la curiozitatea inițială la o credință profundă și durabilă.
Articol publicat de premierchristian.news, tradus și adaptat

