Sunteți captivați de frumusețea elementară a naturii? Dar de frumusețile care radiază din operele de artă create de om? Autorul articolului publicat de cbn.com relatează din experiența personală.
„Sala era plină oameni îmbrăcați în costume și rochii elegante. Rudele erau pregătite cu pancarte, gata să-și încurajeze absolventul. Dar mai întâi, discursul de absolvire. Un bătrân șovăitor, cu părul grizonat, o barbă stufoasă și ochelari, s-a îndreptat spre podium. Și-a început discursul destul de monoton; oamenii s-au foit pe scaune. Apoi, vorbitorul a adus în discuție un punct interesant: inteligența artificială ne poate da cunoștințe, dar nu poate împărtăși înțelepciune. Publicul s-a aplecat să-l asculte.
De ce nu ne poate da inteligența artificială înțelepciune? Pentru că în lumea noastră distrusă, înțelepciunea mărturisește despre frumusețea de dincolo.
Deși tindem să ne gândim la înțelepciune ca la ceva ce vine odată cu vârsta, experiența și succesul, apostolul Iacov spune că ea este înrădăcinată într-o „roada neprihăniri” care vine „de sus”. O astfel de înțelepciune este „întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică” (Iacov 3:17-18).
O viață înțeleaptă nu implică acumularea de platitudini și laude, ci umblarea în neprihănire. Înseamnă alegerea milei atunci când mulțimile îndeamnă la răzbunare, a răspunde cu blândețe în loc de furie. Înțelepciunea merge atât de aproape de Domnul Isus Hristos încât caracterul Său se transmite.
Acel vorbitor de la ceremonia de absolvire a continuat insistând că momentul de revelație în învățare nu vine de la profesor, ci de la Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Coloseni 2:3). El și-a încheiat discursul citând câteva versuri originale:
„Nu pot gândi dacă nu am fost gândit, nici nu pot vorbi dacă nu mi s-a vorbit. Nu pot învăța decât așa cum sunt învățat… Vino, Înțelepciune ascunsă, vino cu tot ce ai, Vino la mine acum, deghizată în orice.”
Cu multă veselie și pancarte în mână, credeam că avem totul pentru a sărbători. Inimile noastre erau gata să plesnească de mândrie pentru realizările absolvenților noștri. Dar s-a dovedit că aveam nevoie de poezie. Sublimul momentului necesita o atingere cu frumusețe pentru a stârni o bucurie potrivită ocaziei. Niciunul din cei care stăteam acolo, îmbrăcați elegant, nu s-a gândit: „Ceea ce avem nevoie cu adevărat la această ceremonie de absolvire este puțină poezie.” Dar frumusețea este mai indispensabilă decât ne dăm seama.
Prelegerea lui Ethan Hawke despre creativitate include aceste afirmații: „Majoritatea oamenilor nu cred că au nevoie de artă sau nu se gândesc la poezie până când nu merg la o înmormântare, pierd un copil sau un părinte. Atunci te întrebi dacă și altcineva pe lumea asta s-a simțit vreodată atât de rău. Sau când inima ta este prea plină de dragoste pentru cineva și te întrebi dacă și altcineva a simțit asta: atunci arta nu se simte ca un lux, ci ca o hrană.”
Arta atinge o dorință umană profundă. Frumusețea are un farmec universal. Dar de ce? De ce suntem atrași de filme uimitoare, picturi magnifice, grădini înflorite cu lalele colorate și versuri ritmice, poetice? Pentru că frumusețea cheamă la plenitudine. Sugerează că lucrurile nu vor fi întotdeauna în ruine.
Ca oameni răniți de păcat, tânjim după o lume în care totul este pus la punct, în care totul este din nou frumos. Simetria unui vers de poezie, un câmp imaculat de flori sălbatice, o rază argintie de lumină care străbate cerul nopții, toate sugerează posibilitatea integrității și a gloriei.
Arta este guvernată de frumusețe, iar lucrurile frumoase indică dincolo de ele însele, către o frumusețe perfectă. Psalmul 50 spune: „Din Sion, care este întruparea frumuseţii desăvârşite, de acolo străluceşte Dumnezeu” (v. 2). Trebuie să urmărim splendoarea acestei lumi până la Creatorul ei.
Așadar, o modalitate prin care putem depune mărturie despre Dumnezeu este prin crearea de lucruri frumoase, poezii care surprind dorința umană, plantarea unei grădini cu flori sau creșterea copiilor cu un caracter evlavios. Dacă acest lucru este adevărat, cei care posedă speranța unei creații noi nu ar trebui să dea mărturie despre frumusețea divină plantând o grădină, cultivând familii înrădăcinate în dragoste și respect, scriind poezii care aduc speranță, construind căi care pot duce la credință, chiar și numai pentru o secundă? Cine știe ce poate crea Dumnezeu din frumusețea pe care o practicăm?
Frumusețea poate impune credința în existența lui Dumnezeu, dar numai vestea bună a Evangheliei poate oferi credința mântuitoare. După cum scrie Herman Bavinck, „Arta, în toate lucrările sale, evocă o lume ideală în fața noastră… [Dar] arta nu poate închide prăpastia dintre ideal și real. Nu poate face din cealaltă parte a viziunii sale aici-ul lumii noastre prezente.”
Ce anume face atunci o punte peste prăpastia dintre frumusețea ideală și realitatea noastră dură? Cum îl aducem pe Dumnezeul frumuseții în inimile oamenilor?
Prin mărturie. Un martor adevărat le spune oamenilor unde să meargă. El folosește mărturia verbală pentru a-și transmite ideea. Lumea are nevoie de martori ai frumuseții Domnului Isus pentru a-i ajuta pe oameni să depășească prăpastia dintre realitatea lor dură și viața ideală cu Hristos. Totuși, adesea ne chinuim să împărtășim Evanghelia cu ceilalți. Cum depășim acest obstacol?
Prietenul meu Ryan a venit la credința în Domnul Isus, dar încă avea îndoieli cu privire la creștinism. Așa că l-am invitat să se alăture familiei noastre într-o excursie cu mașina. Am făcut lucruri obișnuite: am cântat împreună cu radioul, i-am corectat pe copii când a fost nevoie și am mâncat fast-food. Călătoria nu a fost remarcabilă pentru mine, dar ani mai târziu, Ryan mi-a împărtășit cât de marcant a fost pentru el să-i vadă pe copiii noștri interacționând cu noi. Nu era obișnuit cu respectul și dragostea care se manifestă liber. Întâlnirea sa cu o familie creștină, înrădăcinată în autoritatea și dragostea lui Dumnezeu, a lovit scepticismul său și i-a întărit credința.
Cheia pentru a fi un martor adevărat este să fiți fascinați de frumosul adevăr despre Domnul Isus. V-a frapat un adevăr despre Domnul Isus în ultima vreme? Ați fost surprinși de harul Său, încurajați de iertarea Sa sau uimiți de frumusețea Sa? Spuneți-i cuiva! Vom fi martori credincioși ai Evangheliei atunci când ne vom opri pentru a sorbi bunătatea și frumusețea Domnului Isus. Un martor adevărat împărtășește Evanghelia cu ceilalți nu doar pentru că este adevărată, ci și pentru că este o veste frumoasă. Așadar, haideți să practicăm frumusețea, să ne îndreptăm atenția spre glorie și să depunem mărturie despre frumusețea Evangheliei în lumea noastră distrusă.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat