Poate că avem tendința să ne gândim la oamenii despre care citim în Sfânta Scriptură ca la ființe din altă lume, care aveau aură de sfinți deasupra capului. Totuși, în realitate, ei erau oameni obișnuiți, așa cum suntem și noi astăzi – oameni care au fost folosiți de Dumnezeu în ciuda slăbiciunilor, ciudățeniilor și eșecurilor lor.
Apostolul Petru este un exemplu excelent în acest sens. Împreună cu Iacov și Ioan, Petru a fost unul dintre ucenicii din cercul apropiat al Domnului Isus și primul care a declarat: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16:16)
Ca răspuns, Domnul Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:17-18).
Totuși, la scurt timp după aceea, când Domnul Isus le-a spus ucenicilor că trebuie să sufere și să moară, în Matei 16:22 se consemnează astfel: Petru L-a luat deoparte şi a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ţi se întâmple aşa ceva!” Atunci Domnul Isus i-a răspuns ferm: „Înapoia Mea, Satano, tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23)
Mai mult, la Cina cea de Taină, Matei 26:35 consemnează cum Petru i-a spus Domnului Isus: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine”. Însă după câteva ore, Petru s-a lepădat de Domnul de trei ori.
Dar el nu a fost descalificat din slujire! Dumnezeu, în marea Sa milă, așa cum ne este arătat în Ioan 21, l-a restaurat pe Petru și i-a încredințat sarcina de a paște oile Sale.
La Coborârea Duhului Sfânt, vedem transformarea lui Petru atunci când este umplut de Duhul Sfânt. El s-a ridicat înaintea unei mulțimi mari și a predicat fără teamă Evanghelia, chiar unora dintre cei care L-au răstignit pe Domnul Hristos (vezi Faptele Apostolilor 2:23). El a continuat cu îndrăzneală să conducă biserica, făcând minuni în numele Domnului Isus și ascultând de ceea ce părea a fi chemarea radicală a lui Dumnezeu de a predica Evanghelia neamurilor.
Așadar, imaginați-vă groaza credincioșilor când regele Irod l-a arestat pe Petru, intenționând să-l omoare, așa cum tocmai îl ucisese pe Iacov. Poate ne închipuim că Petru era plin de îngrijorare. Cu toate acestea, Faptele Apostolilor 12:6 ne spune: „În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri”. Se pare totuși că Petru avea o credință atât de puternică în Domnul Isus cel înviat, încât moartea nu-l mai speria. După cum a scris mai târziu: „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:6-7). De fapt, în noaptea aceea, în temnița lui Irod, Petru dormea atât de profund, încât îngerul care a venit să-l elibereze, a trebuit să-l împungă pentru a-l trezi!
Apoi, când a ajuns la locul unde erau adunați ucenicii, o slujnică pe nume Roda a fost atât de uimită de prezența lui Petru la ușă, încât nu i-a deschis să intre. Nici credincioșii care se rugau fierbinte pentru el nu au crezut-o, după cum ni se relatează în Faptele Apostolilor 12:15 că i-au spus: „Ești nebună!… Este îngerul lui!” Totuși Petru a continuat să fie liderul Bisericii Primare, lăsându-ne în scris două epistole care ne inspiră și astăzi. În aceste scrisori, Prima și a Doua Epistolă a lui Petru, el a vorbit adesea despre milă și har. De ce? Pentru că le-a experimentat personal și pentru că Domnul nu l-a abandonat atunci când a eșuat.
Dumnezeu nu ne va abandona nici pe noi! Să ne întoarcem la El chiar astăzi și să ne mărturisim păcatele. Să ascultăm vocea Lui tainică care ne asigură de mila și dragostea Lui, să-I cerem să ne umple cu Duhul Sfânt și apoi să mergem înainte spre viitor, cu asigurarea absolută că avem favoarea și ungerea nemeritate a lui Dumnezeu pentru a împărtăși dragostea Lui cu cei din jurul nostru.
Articol publicat de cbn.com, tradus și adaptat