Iată genul de întrebare la care am putea să medităm uneori: Ce sumă de bani este importantă pentru Dumnezeu? Un posibil răspuns la aceasta ar putea fi exemplul următor. Dacă cineva mi-ar spune că un vecin bogat împarte bancnote de 100 de lei oricui trece pe lângă el, fără nicio obligație, m-aș duce imediat la ușa lui. Am putea chiar să spunem că dacă există o modalitate de a obține bani pe gratis, este bine și înțelept să profiti de ea. Dar dacă cineva mi-ar spune că împarte monede de 1 leu, probabil că nu m-aș deranja. Nu pare să merite efortul. În mod similar, dacă ați pierde o bancnotă de 100 de lei, sunt sigur că ați căuta-o, dar dacă ați pierde un leu, nu v-ați deranja și nu cred că cineva v-ar judeca pentru asta. Nu este nimic greșit sau imoral în asta.
Sau iată o altă întrebare: Câți bani ați cheltui fără să vă gândiți serios la ei? Cred că nimeni nu și-ar cumpăra o mașină nouă și scumpă sau nu ar cheltui 100.000 de lei fără să se gândească înainte și să se roage în legătură cu asta. Dar ce ziceți de o aplicație de 10 lei sau de o cafea de 5 lei? Cât de mult ar trebui să vă gândiți la o astfel de achiziție? Wall Street Journal a oferit recent un răspuns, propunând regula de 0,01%, care spune că ar trebui să vă simțiți liberi să cheltuiți bani „dacă suma în joc este de 0,01% sau mai puțin din averea dvs. netă”. Astfel, „cineva cu o avere de 500.000 de euro ar putea cheltui 50 de euro fără griji, conform regulii”. Desigur, nu există nicio bază biblică pentru aceasta, dar presupun că poate fi un ghid util, deoarece pare rezonabil să credem că unele cheltuieli sunt atât de minore încât sunt aproape lipsite de consecințe morale sau financiare.
Ca și creștini, noi știm că suntem responsabili înaintea Domnului să ne administrăm cu credincioșie averea, înțelegând că toate lucrurile aparțin de fapt lui Dumnezeu, și nu sunt ale noastre. Nu trebuie să ne raportăm la bani ca proprietari, ci ca administratori. Un administrator loial este cel care știe când să cheltuiască și când să economisească. El se asigură că fiecare cheltuială este atât necesară, cât și rezonabilă, nu o risipă, nici o avariție. Un administrator credincios știe că banii nu sunt singurul lucru valoros, ci prețioase sunt și timpul, energia, munca și multe altele. Exercitarea unei administrări loiale nu necesită neapărat să strângi fiecare bănuț.
Ceea ce putem observa cu ușurință în propria viață este că, de obicei, suntem predispuși la două forme opuse de gândire greșită, atunci când vine vorba de relația noastră cu banii. Prima formă se exprimă prin cheltuirea prea liberă a banilor, iar a doua formă se exprimă prin agățarea prea strânsă de bani. Prima tratează banii ca și cum nu ar avea o importanță majoră, în timp ce a doua tratează banii ca și cum ar avea o importanță extremă. Prima acționează ca și cum Dumnezeu nu ar avea limitări pentru noi sau instrucțiuni atașate la ceea ce ne dăruiește, în timp ce a doua acționează ca și cum Dumnezeu ar avea fonduri atât de limitate încât ar trebui să tratez fiecare bănuț cu cea mai mare grijă, ca nu cumva să-l duc la faliment.
Acest lucru ne aduce înapoi la întrebarea inițială: Ce sumă de bani este cu adevărat important pentru Dumnezeu? Dacă aflu că aș putea economisi 10 lei pe lună schimbând abonamentele telefonice, ar trebui să fac asta? Dar dacă ar fi vorba de 200 de lei pe lună? Ar trebui să înțeleg prima variantă sau pe ambele ca reprezentând un fel de imperativ moral?
Concluzia la care ajungem este că e bine și corect să tratăm banii cu seriozitate. Este bine să depunem eforturi semnificative pentru a-i administra cu credincioșie. Totuși, a-i administra cu înțelepciune înseamnă și a realiza că unele cheltuieli sunt atât de minore încât nu contează cu adevărat, că a fi preocupat prea mult de ele poate reflecta probleme spirituale mai mari decât simpla acceptare a lor. Idolatria și gândirea greșită se pot dezvălui la ambele capete ale spectrului dat. Avarul nu este mai puțin păcătos decât omul risipitor!
În cele din urmă, apostolul Pavel ne ajută atunci când stabilește principii pentru dăruire, dar apoi spune astfel: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie, dar și pe cel care cheltuiește sau economisește cu bucurie. Câștigarea, dăruirea, cheltuirea, economisirea, toate acestea trebuie făcute cu bucurie, libertate și siguranță, având încredere că Dumnezeu se bucură să ne dea înțelepciunea și caracterul de care avem nevoie pentru a ne dovedi administratori credincioși ai darurilor Sale.
Articol publicat de challies.com, tradus și adaptat